Botoşani: Au lăsat caietele de şcoală pentru scutecele pruncilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Botoşani: Au lăsat caietele de şcoală pentru scutecele pruncilor
Botoşani: Au lăsat caietele de şcoală pentru scutecele pruncilor

Peste 150 de fete din judeţ, cu vârste cuprinse între 12 şi 18 ani, au devenit mame în 2009

O elevă de 14 ani se pregăteşte să nască la Maternitatea din Botoşani. Sorocul i-ar putea veni când clopoţelul va anunţa începerea şcolii.

R.M.  nu a împlinit încă 15 ani şi este din localitatea Călăraşi. Fata a rămas însărcinată în clasa a VIII-a, imediat după ce şi-a făcut buletinul. După câteva nopţi fierbinţi, iubitul ei, care are 17 ani, a lăsat-o cu burta la gura.


Cel mai probabil părinţii nu ştiu de sarcină pentru că minora a venit singură la spital cu o ambulanţă, iar la trei zile de la internare nu a fost vizitată de rude. De şcoală a uitat deja. Vrea doar să nască, să se mute cu iubitul ei şi, după ce va împlini 16 ani, să se mărite.


Lasă cartea şi învaţă să fie mame


Zeci de minore nu se vor putea bucura anul acesta de începerea şcolii şi de întâlnirea cu profesorii şi colegii. Devenite mame înainte de vreme, acestea au schimbat caietele cu scutecele. În vreme ce multe dintre colegele lor vor avea doar grija învăţatului, copilele cu copii vor trebui să alăpteze şi să înveţe să-şi crească pruncii.


Peste 30 de eleve de gimnaziu cu vârste cuprinse între 12 şi 15 ani au devenit anul acesta mame. Mai mare este însă numărul liceencelor care nu se vor putea bucura de începerea unui nou an şcolar pentru că sunt mame. Numai anul acesta, aproape 100 de adolescente cu vârste cuprinse între 15 şi 18 ani au adus pe lume prunci perfect sănătoşi la Maternitatea din Botoşani.


Puţine au decis să îşi abandonze copiii. „Este îngrijorător acest fenomen. Nu înţeleg de ce o tânără alege să renunţe la anii cei mai frumoşi, la educaţie şi la distracţie, pentru a creşte copii. Toate se fac la vremea lor. De acest lucru îşi vor da seama mai târziu când vor conştientiza pierderile“, a spus Daniela Pietraru, profesor.


Secţie de obstetrică infantilă la maternitate


Mamele minore au ajuns o obişnuinţă la Spitalul de Obstetrică şi Ginecologie din Botoşani. Dacă în luna iulie au născut două minore de clasa a IX-a, în primele zile din luna august  alte trei adolescente au fost internate  la maternitate.
Două dintre acestea, în vârstă de 16, respectiv 17 ani, au născut după câteva ore, iar o copilă de numai 14 ani a rămas sub supravegherea medicilor pentru că nu îi venise încă sorocul.Conducerea maternităţii se gândeşte să înfiinţeze o secţie de obstetrică infantilă.


Cred că ar trebui să punem bazele unei astfel de secţii pentru că în fiecare lună avem paciente minore. Nu ne mai miră când aflăm că trebuie să ajungă la spital o copilă însărcinată. Ne sperie doar că vârsta scade de la an la an“, a mai spus directorul Maria Olaru.

Fetele-mame, tot mai tinere


 80% din minorele care devin mame provin din familii dezorganizate din mediul rural, fără posibilităţi materiale şi lipsite de educaţie. Reprezentanţii Autorităţii de Sănătate Publică spun că numărul mare de minore cu copii reflectă lipsa de informare în privinţa mijloacelor de contracepţie. Dată fiind vârsta tot mai mică a fetelor care devin mame, specialiştii propun ca orele de educaţie sexuală să înceapă în clasele primare.

Fata este în a noua lună de sarcină şi, cel mai probabil, va naşte peste zece zile. Dată fiind vârsta, dar şi pentru că este la prima naştere, copilul va veni pe lume prin cezariană“, a declarat dr. Maria Olaru, director la Maternitatea din Botoşani. 

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite