Artiştii Filarmonicii, între pereţi de pluş

Muzicienii i-au încântat vineri seară pe melomani, în ciuda condiţiilor nepotrivite

Creaţiile interpretate de muzicienii din Botoşani îşi pierd din calitate din cauza spaţiului inadecvat. Şi în acest an, concertul de Anul Nou al Filarmonicii de Stat Botoşani a avut loc între pereţii umpluţi cu pluş ai Casei de Cultură a Sindicatelor.

Concertul de Anul Nou a fost un regal muzical, susţin la unison cei peste 700 de melomani care au fost vineri seară la Casa Sindicatelor. „A fost minunat. Sala a fost arhiplină, iar concertul de înaltă clasă. La final, am plâns de fericire“, a spus Maria Olaru, meloman.

Luminile slabe ale scenei n-au permis spectatorilor să îi vadă însă pe solişti. „Le-am auzit doar vocile, dar nu i-am văzut din cauza luminilor. Erau
într-un con de umbră şi se vedea doar orchestra“, a spus Mihai Butnariu, profesor.

Partituri adaptate pentru sala fără acustică

Nemulţumirile melomanilor botoşăneni durează de cel puţin zece ani. În acest interval, Filarmonica de Stat Botoşani a susţinut concerte doar la Casa Sindicatelor din municipiu, pe aceeaşi scenă unde au loc concursuri de frumuseţe „Miss Boboc“, mitinguri electorale ori conferinţe.

Cu o capacitate de 700 de locuri, sala de spectacole nu are o acustică potrivită pentru astfel de concerte. Pereţii sunt acoperiţi cu pluş şi fiecare concert este un tur de forţă pentru muzicienii care sunt nevoiţi să adapteze partiturile „ca să sune bine“.

„Repetăm foarte mult pentru fiecare concert şi ne chinuim să ne adaptăm condiţiilor. Nu poţi cânta Verdi sau Strauss într-o sală cu pereţi de pluş şi fără acustică“, a spus Sebastian Baluş, contrabasist al Filarmonicii.

Filarmonica de Stat ar putea beneficia de o sală proprie dacă Primăria va reabilita Cinematograful Unirea. Cheltuielile sunt estimate la 100.000 de euro şi ar putea fi demarate anul acesta. Noua sală va avea 300 de locuri şi va fi creată special pentru acest gen de concerte.

Deocamdată, muzicienii botoşăneni se arată dispuşi să se adapteze la condiţiile existente. De altfel, de mai bine de trei decenii, artiştii au fost plimbaţi din loc în loc. De la Şcoala de Arte şi Meserii, la Şcoala Populară de Artă ori  Teatrul „Mihai Eminescu“, instrumentiştii au fost nevoiţi să cânte pe unde au apucat.

„Făceam repetiţii în podul teatrului în câţiva metri pătraţi şi coboram în sală doar la spectacole“, povesteşte percuţionistul Daniel Boghian.