Acord româno-ucrainean pentru deschiderea Vămii Racovăţ

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Romania si Ucraina vor semna un acord privind deschiderea a trei noi puncte vamale pentru tranzitul vehiculelor, la frontiera dintre cele două state. Două puncte vamale vor fi deschise la Suceava , iar unul la Racovăţ, în Botoşani.

Anunţul a fost făcut de către Serviciului vamal ucrainean.  Noile puncte vamale ar urma sa fie construite la Diakivti-Racovăţ (Botoşani), Krasnoilsk-Vicovu de Sus şi Ruska-Ulma(Suceava).

Autorităţile ucrainene doresc ca între cele două state, pe teritoriul judeţelor Botoşani şi Suceava să existe în viitor nu mai puţin de 20 de puncte de trecere a frontierei pentru a creşte volumul tranzitului de bunuri.

Pentru modernizarea Vămii Racovăţ s-au cheltuit 500.000 de euro, însă lucrările sunt în întârziere faţă de termeul prevăzut întrucât firma din Bacău care a câştigat licitaţia a fost executată silit din cauza unor datorii. Prefectul judeţului Botoşani spune că cel mai devreme vama de la Racovăţ va putea fi deschisă la începutul lunii septembrie. "Nu ştiu exact când vom putea deschide Vama Racovăţ. Probail acest lucru va fi posibil la sfârşitul lui august, începutul lui septembrie.  Am înţeles că şi ucraiennii au făcut o vamă foarte frumoasă. Până atunci trebuie să inaugurăm vama cu Republica Moldova  de la Stâncă. Ea este  deschisă dar nu a fost oficial inaugurată după recepţionarea lucrărilor de modernizare", a spus prefectul Cristian Roman.

Atât vama de la Stânca-Costeşti cât şi cea de la Racovăţ au fost modernizate la standarde Schengen, care prevăd dotarea punctelor de trecere cu infrastructura şi echipamentele necesare securizării frontierelor externe. Concret este  vorba de spaţii suficiente pentru cercetări şi intervievări, aparatură de zi şi de noapte, toate fiind amplasate în condiţii optime de funcţionare.

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite