„Rabla“ se întoarce în oraş cu tichete noi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În prima tranşă, voucherele „Rabla“ s-au epuizat imediat
În prima tranşă, voucherele „Rabla“ s-au epuizat imediat

Încă 300 de tichete destinate celor care-şi abandonează maşinile uzate vor ajunge în această săptămână la Botoşani, în cadrul Programului de Înnoire a Parcului Auto.

Distribuirea voucherelor „Rabla“ va începe miercuri, când Administraţia Fondului de Mediu va preda tichetele celor trei firme din Botoşani care iau parte la program: SC Remat Scholtz SRL, SC Remat SA Iaşi (punctul de lucru Botoşani) şi SC Goldana SRL. Fiecare firmă va primi câte 100 de vouchere.

„Se mai înnoieşte astfel şi parcul auto din Botoşani pentru că sunt prea multe maşini vechi care se încadrează la rable şi care prezintă nesiguranţă pentru participanţii la trafic. 3.800 de lei nu e o sumă foarte mare, dar e un punct de plecare pentru cei care vor să-şi schimbe maşina. E o ocazie de care se poate profita“, a spus Florin Iordache, un botoşănean care vrea să se numere printre beneficiarii acestui program. Pentru fiecare maşină casată botoşănenii primesc o primă de casare de 3.800 de lei, voucherul putând fi valorificat la liber.

„Este un lucru foarte bun pentru îmbunătăţirea calităţii mediului şi sperăm că tot mai multe maşini uzate vor fi eliminate din trafic. Sunt pe străzi foarte multe maşini mari, microbuze, autobuze care se încadrează în rândul marilor poluatori. Ar trebui un program şi pentru acestea“, a declarat Narcisa Dumitriu, consilier în cadrul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Botoşani.

Botoşani



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite