„Capra cu trei iezi“ vine la „Vasilache“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Părinţii vor trebui să scoată din buzunar doar 5 lei pentru ca micuţii lor să vizioneze o poveste care a intrat în rândul spectacolelor de colecţie

Duminică, pe scena Teatrului pentru copii şi tineret „Vasilache“ Botoşani, va fi pusă în scenă „Capra cu trei iezi“.  Spectacolul, o dramatizare după Ion Creangă, este realizat în regia Gabrielei Nistorică, actriţă pensionară, care în 2004 a fost investită cu titlul de Societar de Onoare al Teatrului „Vasilache“, pentru întreaga carieră, devotamentul probat faţă de publicul spectator şi măiestria cu care a promovat valorile artistice ale teatrului de păpuşi.

Iezii, de 18 ani pe scenă
Îndrăgita poveste a lui Ion Creangă a avut premiera în anul 1992, timp de 18 ani spectacolul fiind păstrat în repertoriul Teatrului „Vasilache“. Vocile de pe bandă înregistrată aparţin şi unor actori care astăzi sunt pensionari, de aceea spectacolul s-a reluat cu o altă distribuţie, păstrându-se însă şi vocile originale.

„Este unul din spectacolele montate pe scena teatrului de mama mea, Gabriela Nistorică, alături de care am jucat în multe spectacole, dar acesta s-a păstrat deoarece este înregistrat audio. Sper să placă copiilor-spectatori, iar părinţii sau bunicii  să retrăiască copilăria în sala teatrului vizionând celebra poveste a lui Creangă“, a spus Mihaela Nistorică, director adjunct la Teatrul „Vasilache“. Scenografia pe motive populare poartă semnătura lui Mihai Pastramagiu. Actorii păpuşari care vor da viaţă poveştii sunt Gabriela Nistorică, care va interpreta simultan vocile iedului mic şi al mamei capre; Ramona Hriscu şi Ibica Leonte - care se vor ocupa de mânuirea celor două personaje; Mihaela Nistorică va juca rolul Iedului cel mare, iar iedul mijlociu va fi mânuit de Mihaela Ştempel, cu vocea interpretată de Liliana Postolache.

Nu vor lipsi Claudiu Gălăţeanu, care va mânui lupul, cu vocea lui Alexandru Brumă, iar în rolul ursului, Sergiu Grigore va fi vocea, iar de mânuire se va ocupa Valentin Ligi. Spectacolul se joacă la paravan, cu păpuşi wayang, iar textul este presărat cu arhaismele folosite de autor. Rezervări se pot face la 0231.514.353 sau 0756.084.651 şi teatrulvasilache@yahoo.com.

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite