„Apus de soare“ la „Eminescu“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În acest weekend, iubitorii de teatru îi vor putea urmări pe actorii botoşăneni într-o piesă de excepţie. Spectacolul „Apus de Soare“ revine pe scena Teatrului „Mihai Eminescu“ la cererea publicului. Acesta este programat sâmbătă, de la  ora 18.00.

Piesa este regizată de Marius Rogojinschi, iar scenografia îi aparţine lui Mihai Pastramagiu. „Piesa prezintă apusul domnitorului Ştefan cel Mare, situaţie în care el vrea să lase un moştenitor vrednic şi, în ciuda uneltirilor unor boieri din curte, el reuşeşte să-şi impună preferatul la tronul Moldovei. Este o piesă istorică, dramatică, cu un succes imens la public. Sunt nişte ani de glorie din istoria poporului, ani care au un conţinut tonifiant chiar şi pentru vremurile de acum“, a spus Traian Apetrei, directorul Teatrului „Mihai Eminescu“ Botoşani.

Preţul unui bilet este de 10 lei, iar pentru grupurile organizate de studenţi şi pensionari se aplică o reducere de 50%. Doritorii îşi vor putea procura biletele de la agenţia din cadrul Teatrului „Mihai Eminescu“.


„Spectacolul este superb. L-am văzut anul trecut“
, a spus botoşăneanca Saveta Călin.

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite