Un copil de trei ani a ajuns la spital după ce a călcat într-o secure lăsată aiurea de către tată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un copil de doar trei ani din comuna Rodna a ajuns la spital joi, după ce a călcat într-o secure din curtea casei, care nu a fost securizată de părinţi. Acesta a fost internat la Spitalul Orăşenesc Năsăud şi se află în stare stabilă.

Joi după-masă, un copilaş de doar trei ani din comuna Rodna a ajuns la spital cu răni la un picior, în urma unui incident cel puţin stupid. Băieţelul a ieşit în curtea casei desculţ şi a călcat, din greşeală într-o secure, rănindu-se la unul dintre picioare. 

Acesta a fost preluat de un echipaj de prim ajutor SMURD şi dus la Spitalul Orăşenesc Năsăud, unde a rămas internat. Se pare că rana produsă nu a fost gravă, iar copilul este în stare stabilă. 

Potrivit primarului comunei Rodna, Valentin Iosif Grapini, tatăl copilului a tăiat lemne în cursul dimineţii şi a lăsat securea neasigurată în curte. Într-un moment de neatenţie al părinţilor, cel mic a ieşit în curte şi s-a accidentat.

Copilul provine dintr-o familie numeroasă, însă edilul comunei spune că părinţii au foarte mare grijă de toţi copiii lor. 

Vă mai recomandăm:

FOTO Un copil de 9 ani este în stare gravă după ce a fost lovit de o maşină în timp ce se juca pe stradă

Două TIR-uri s-au ciocnit în Pasul Tihuţa. A fost solicitat elicopterul SMURD pentru unul dintre şoferi

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite