Au trecut locuinţele modulare pentru bistriţenii fără adăpost

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Familiile fără adăpost, care trăiesc sub cerul liber şi care nu îşi permit să plătească chiria în locuinţele sociale contruite de primărie vor fi instalate în locuinţe de necesitate, sau modulare, aşa cum le numeşte iniţiatorul proiectului

Viceprimarul Bistriţei, Andrei Rusu, a reuşit să-şi convingă colegii din Consiliul Local că este nevoie de investirea a un milion de euro pentru contruirea unor locuinţe de necesitate pentru bistriţenii care au probleme sociale foarte grave şi care nu au unde să locuiască. După ce trei şedinţe la rând proiectul a fost respins de consilieri, joi seara, studiul de fezabilitate a primit voturile necesare pentru realizarea lui la Viişoara.

Consilierii opoziţiei nu au fost de acord nici de această dată cu proiectul lui Andrei Rusu, dar studiul de fezabilitate a trecut şi fără acordul lor. „Considerăm că nu este nevoie de o astfel de investiţie, din moment ce în urmă cu trei ani am început dezvoltarea unei zone imobiliare în acea parte. Nu neg faptul că aceste familii reprezintă o problemă pentru Bistriţa, dar din moment ce tot am făcut locuinţe sociale cred că putem să-i ducem acolo", susţine Gheorghe Tuţă, unul dintre cei mai înverşunaţi contestatari ai proiectului.

Bistriţa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite