Un tren de persoane a deraiat după ce a lovit un TIR

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Traficul feroviar a fost blocat. Arhivă
Traficul feroviar a fost blocat. Arhivă

Un tren de persoane a deraiat, joi după-amiază, după ce la trecerea la nivel cu calea ferată de la intrarea în localitatea Livezile, judeţul Bistriţa-Năsăud, a lovit un TIR care circula pe DN 17, în urma impactului şoferul autotrenului fiind rănit uşor, iar traficul feroviar şi cel rutier fiind blocat.

Agentul-şef Florin Ani de la Poliţia Transporturi Feroviare Bistriţa a declarat pentru Mediafax că accidentul a avut loc la ora 14.28, la trecerea la nivel cu calea ferată de la intrarea în satul Livezile, întrucât şoferul nu s-a asigurat şi nu a oprit.

"Şoferul nu s-a asigurat, iar trenul care circula pe relaţia Susenii Bârgăului - Bistriţa a lovit autotrenul. În urma accidentului, şoferul TIR-ului a fost rănit uşor, iar trenul a deraiat, a sărit practic de pe şine. Circulaţia este blocată atât pe calea ferată, cât şi pe DN 17. Am chemat o macara să repunem trenul pe şine ca să poată fi deblocat traficul rutier şi feroviar", a declarat Ani.

Ani a spus că pe DN 17 cozile se întindeau pe câţiva kilometri, dar blocajul de pe calea ferată nu afectează mersul trenurilor, traficul fiind unul redus.

"În tren sunt câteva zeci de călători, dar nu a păţit nimeni nimic. Nu s-a răsturnat niciun vagon. Doar a sărit de pe şine. Va veni altă locomotivă şi îi va duce pe oameni la destinaţie", a declarat Ani.

Trenul aparţine companiei private de transport feroviar Regiotrans.

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite