A ars materialul pentru acoperişul unei case în Ilva Mică

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Incendiu vegetaţie
Incendiu vegetaţie

În incendiu de vegetaţie izbucnit într-o curte din Ilva Mică a dus la incendierea a peste 2000 de bucăţi de şindrilă pregătite pentru a fi puse pe acoperişul casei.

Incendiul a izbucnit în jurul orei 16, iar din primele informaţii focul s-a aprins după ce proprietarul casei a încercat să aprindă nişte gunoaie uscate din grădină. „În curtea aceea erau fostre multe gunoaie, ceea ce a făcut ca focul să se extindă foarte repede. Omul avea obiceul să adune de prin sat tot ce găsea şi să depoziteze în curte", povesteşte primarul Aurel Horea.

Incendiul a fost stins de către voluntarii din sat şi de vecini, iar pompierii din Năsăud care au ajuns la faţa locului s-au asigurat doar că situaţia este sub control. „Din fericire focul nu a ajuns pnă la casă, a ars doar şindrila care era depozitată în curte şi care urma să fie pusă pe casă", a explicat dispecerul de serviciu de la ISU Bistriţa.

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite