UPDATE: Un bărbat înarmat a jefuit un magazin alimentar bistriţean din care a furat 2.000 lei.Poliţiştii caută un tânăr de 20-25 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat înarmat şi cu faţa acoperită cu un fular a ameninţat marţi seară două persoane care încuiau un magazin alimentar din Bistriţa. Tâlharul a plecat cu 2.000 lei, potrivit Mediafax. Potrivit informaţiilor culese de poliţişti se caută un tânăr de 20-25 de ani cu înălţime între 1,65-1,70 m. Jaful de marţi seara seamănă foarte mult un un altul care a avut loc în ianuarie anul trecut la un alt magazin alimentar de cart

Incidentul s-a petrecut, marţi, în jurul orei 22.00, într-un magazin alimentar de pe strada Ştefan Octavian Iosif, din Bistriţa.

Un mic magazin de cartier a fost jefuit noaptea trecută

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bistriţa-Năsăud, Antonela Gorgan, a declarat pentru Mediafax că bărbatul avea faţa acoperită cu un fular.

"Cei doi din magazin, vânzătoarea şi administratorul, făceau monetarul. Probabil că el a văzut pe geam că numărau banii şi a intrat. A îndreptat spre ei o armă, nu ştim dacă era adevărată. Cert este că cei doi s-au speriat şi i-au dat toţi banii, două mii de lei cu care a plecat. E în alertă toată Poliţia. Îl căutăm", a declarat Gorgan.

Potrivit sursei citate, nimeni nu a păţit nimic.

UPDATE:

Poliţiştii de la Biroul Furturi caută un tânăr cu vârsta între 20-25 de ani, înălţime între 1,65 - 1,70 m şi care are o geacă gri închis şi blugi de culoare închisă. „Până în prezent nu avem un cerc de suspecţi şi îl căutăm în continuare pe infractor după semnalmentele date de către cele două femei aflate în magazin“, a declarat subinspectorul de poliţie Antonela Gorgan, purtătorul de cuvânt al IPJ BN.

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite