Cum au pus la punct trei deţinuţi, chiar de după gratii, un plan pentru a prăda cel mai mare angajator din Bistriţa-Năsăud

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trei deţinuţi încarceraţi în Penitenciarul Bistriţa sunt cercetaţi pentru furt, după ce au încercat să sustragă terminale de cupru din Leoni, companie unde lucrau. Aceştia au fost prinşi în urma unui control desfăşurat de către angajaţii Penitenciarului Bistriţa.

În data de 10 august, poliţiştii au fost anunţaţi că trei deţinuţi încarceraţi în Penitenciarul Bistriţa au fost prinşi având asupra lor mai multe terminale de cupru, sustrase chiar de la locul de muncă.

Cei trei munceau alături de alţi 7 colegi de-ai lor din cadrul Penitenciarului Bistriţa la fabrica nemţilor de la Leoni, situată la doi paşi de penitenciar.

Surse neoficiale susţin că cei trei plănuiau să ascundă terminalele de cupru sub haine, iar pe drumul spre penitenciar să le abandoneze pe marginea şoselei. Ulterior, o altă persoană urma să treacă pe acolo, să ia bucăţile de cupru şi să le valorifice. Se pare că este vorba despre un taximetrist.

Cei trei nu au apucat să-şi ducă la bun sfârşit planul, un angajat al Penitenciarului Bistriţa descoperind aproape 35 de kilograme de cupru asupra lor înainte să apuce să iasă din Leoni.

„În data de 10 august am fost sesizaţi că trei deţinuţi cu vârste cuprinse între 21 de ani şi 48 încarceraţi în Penitenciarul Bistriţa au fost surprinşi cu mai multe terminale de cupru asupra lor. Cei trei sunt din judeţele Bistriţa-Năsăud, Sibiu şi Cluj. Am deschis un dosar penal şi urmează să stabilim ce a făcut fiecare”, a precizat pentru Adevărul, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Bistriţa-Năsăud, Virginia Pârlea.

Deţinuţii erau remuneraţi pentru munca depusă

Incidentul a fost confirmat şi de către reprezentanţii Penitenciarului Bistriţa, care, însă au fost destul de săraci în informaţii. Se pare că cei trei îşi executau pedeapsa în regim deschis. Aceştia primeau un salariu pentru activitatea prestată în cadrul fabricii şi li se şi tăia din pedeapsă.

De asemenea, cei trei nu erau supravegheaţi permanent de către angajaţii penitenciarului, aceştia venind în control periodic. Până când ancheta se va încheia, cei trei nu vor mai fi trimişi la muncă. Dacă sunt găsiţi vinovaţi, cei trei riscă să-şi mărească pedepsa cu până la trei ani.

Vă mai recomandăm:


Două copile de 9 ani au rămas fără cercei, înşelate fiind de un necunoscut

FOTO/VIDEO Iţele încurcate ale unei afaceri penale cu obiecte de patrimoniu naţional, care are în centru un vas din aur din Epoca Bronzului

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite