A crescut numărul sportivilor în Bistriţa în 2011. Află ce sporturi preferă bistriţenii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În judeţul Bistriţa-Năsăud, anul 2011 a reprezentat o creştere a numărului sportivilor legitimaţi la cluburi, situaţie care merită consemntă dat fiind că la nivel naţional acesta este în scădere în ultimii ani.

Raul Zanca, directorul Direcţiei pentru Sport şi Tineret Bistriţa-Năsăud spune că în 2011 s-a înregistrat o creştere a numărului de sportivi faţă de anul precedent şi se estimează că acest trend ascendent va continua şi în anii următori. De la 2.845 de sportivi câţi erau legitimaţi în 2010 s-a ajuns la 3.096 în 2011, principalul argument pentru această creştere este înfiinţarea de noi cluburi şi asociaţii sportive.

„Am stimulat cât de mult am putut înfiinţarea de asociaţii sportive noi, astfel că în cadrul şcolilor din judeţ anul trecut am ajuns la 126 de la 105 câte erau în 2010. De asemenea, s-au înfiinţat trei noi cluburi, ceea ce este foarte bine, deoarece procedurile în acest caz sunt mai complicate", a explicat Raul Zanca.

Sporturile extreme fac furori în Bistriţa

Creşterea numărului de tineri care practică sport organizat a adus cu ea şi apariţia unor noi sporturi. „Cele mai multe care au apărut sunt ramurile de sport cu caracter turistic, pentru că acestea prind cel mai bine în rândul tinerilor, aşa cum sunt ciclismul sau sporturile extreme de vară sau de iarnă", adaugă Zanca. 2011 nu a adus însă discipline olimpice noi la Bistriţa, aşa cum s-a întâmplat în 2010, când Vasile Bancea a reînviat luptele greco-romane în oraş.

Karatele, preferate după fotbal

Cei mai mulţi sportivi legitimaţi sunt la cluburile de fotbal, peste 1.600, aceştia fiind urmaţi la mare distanţă de artele marţiale, 168 de sportivi şi handbal, 160. La nivel naţional, în 2010 cei mai mulţi sportivi legitimaţi erau tot la fotbal, dar pe locurile doi şi trei erau tenisul şi baschetul, în timp ce handbalul era doar pe locul cinci şi karatele pe locul zece.

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite