Ce combustibil special ar fi folosit meşterii daci la prelucrarea metalelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cercetările arheologice din ţara noastră au scos în evidenţă faptul că meşterii daci deţineau cunoştinţe tehnologice necesare reducerii minereurilor de fier, pe care le transformau în unelte şi arme.

Descoperirile făcute arată că reducerea minereurilor de fier se practica în aproape toate zonele locuite de daci, existând un număr important de cuptoare identificate.

Potrivit lui Darius Sima, care prezintă combustibilii folosiţi de daci în „Combustibilii în antichitate. Obţinerea mangalului, între arheologia experimentală şi etnografie”, în procesul tehnologic de reducere a minereului de fier un rol esenţial îl are combustibilul utilizat în toate fazele de prelucrare.

Primul combustibil utilizat de om este lemnul. În prima fază, acesta a fost folosit exclusiv pentru încălzire. Apariţia ceramicii şi perfecţionarea continuă a metodelor de producere a acesteia nu a impus un alt tip de combustibil.

Diversele esenţe de lemn, cunoscute foarte bine de daci, au fost în măsură să dezvolte temperatura optimă pentru ardere.

Mangalul, obţinut în 48 de ore, cu supraveghere continuă

Abia apariţia metalurgiei fierului a impus necesitatea folosirii unui combustibil mai performant, cu o putere calorică mai mare, capabil să declanşeze şi să întreţină procesul de reducere.

Lemnul nu putea fi utilizat ca şi combustibil în metalurgie, din cauza puterii sale calorice scăzute, a umidităţii ridicate, dar şi a procentului mare de cenuşă rezultată în urma arderii. 

Aşa că lemnul a fost înlocuit cu cărbunele din lemn sau mangalul. Acesta se obţine practic prin arderea incompletă a lemnelor. Pentru a se obţine mangalul, dacii se foloseau atât de conifere, cât şi foioase. 

Potrivit arheologului Darius Sima, mangalul se pare că era obţinut în gropi lutuite, cel puţin în zona Europei. Focul pentru producerea mangalului trebuia supravegheat continuu. 

Tot procedeul dura 48 de ore, iar la deschiderea gropii, cărbunele rezultat trebuia stins cu apă. 

Vă mai recomandăm:

Top 10 curiozităţi din lumea dacilor. Cum ar fi arătat femeile dacilor şi de ce este îndoielnic că s-ar fi tatuat pe faţă

Viaţa de familie a geto-dacilor. Cum îşi cumpărau bărbaţii soţiile de la târguri şi erau înmormântaţi alături de cea mai „iubitoare“

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite