Un bistriţean a fost carbonizat în propria casă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat de 70 de ani din Păltineasa a murit miercuri seara într-un incendiu care a izbucnit de la soba din casă. Pompierii nu au mai putut face nimic pentru bărbatul care a decedat înainte să ajungă ei

Vasile I de 70 de ani a fost găsit carbonizat de către pompierii ajunşi în satul Păltineasa din comunia Spermezeu pentru a stinge incendiul izbucnit la el în casă. Incendiul a izbucnit în jurul orei 19, iar pompierii care au ajuns la faţa locului nu au mai putut face nimic pentru bărbatul prins în casa aflată în flăcări. „Două autospeciale de intervenţie cu apă şi spumă din cadrul Gărzii de Intervenţie Beclean, împreună cu Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă, s-au deplasat în cel mai scurt timp în zonă. În momentul în care pompierii militari au intrat în casă, au găsit o persoană decedată, un bărbat în vârstă de 70 de ani, fiind carbonizată în locuinţa cuprinsă de flăcări înainte ca echipajele de prim ajutor să ajungă la faţa locului. Incendiul a fost lichidat la ora 23.50, cauza probabilă a incendiului fiind amplasarea necorespunzătoare a materialelor combustibile faţă de sursa de încălzire", explică Marius Rus, purtătorul de cuvânt al ISU Bistriţa.  

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite