Stiri din Bistrita

Jean Pădureanu „Cred că ajungem la desfiinţarea acestui club“

7 octombrie 2011, 18:33 |  Autor: Anamaria Cadiş | 

Cuvinte cheie: bistrita, jean padureanu, gloria, desfiintare,

Jean Pădureanu (Foto: Adevărul)

Jean Pădureanu (Foto: Adevărul)

 

Jean Pădureanu, preşedintele clubului de fotbal Gloria Bistriţa a declarat că echipa pe care o conduce este pe punctul de a se desfiinţa din cauza problemelor financiare.

Retrogradarea Gloriei în Liga a II-a nu a fost cel mai rău lucru care i s-a întâmplat clubului anul acesta, potrivit lui Jean Pădureanu, echipa se află la pragul falimentului şi există riscul să se desfiinţeze.

„Faptul că am ajuns în Divizia B, într-un fel sau altul ne-a recules din mers, nu am pierdut nici un meci, sper să nu pierdem multe meciuri şi să promovăm pentru anul viitor. Însă până atunci, cu regret o spun, că ne va fi foarte greu şi cred că ajungem la desfiinţarea acestui club. Pentru că surse de finanţare sunt foarte foarte puţine şi în acelaşi timp apelez la cei care iubiţi fotbalul care consideraţi că merită. Cunosc foarte mulţi oameni potenţi financiari care nu au fost niciodată la fotbal şi totuşi ne-au sprijinit. Poate vom găsi o formă şi să eliminăm suspiciunile pentru că asupra clubului Gloria planează foarte multe suspiciuni", a declarat Pădureanu joi seara la Topul Firmelor, organizat de Camera de Comerţ.

Preşedintele clubului susţine în continuare că situaţia Gloriei se datorează contextului general şi nu managementului. „Am o oarecare jenă pentru că am ajuns în situaţia asta. Singurul lucru care mă consolează este că nu noi am greşit când am ajuns în această situaţie. Pe de-o parte au greşit cei care au judecat acest caz şi pe de altă parte de vină este situaţia economică a ţării, a oraşului şi a clubului pentru că nu am reuşit să ne achităm obligaţiile către stat. Lucru ce nu era normal pentru că Federaţia avea posibilităţi să evite acest lucru şi să lase Finanţele să ne judece aşa cum s-a întâmplat de fiecare dată", le-a spus oamenilor de afaceri bistriţeni Pădureanu.  

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Şocant: "Dacă trebuie, vom juca Liga I în numai patru echipe!"

    Viorel Duru, directorul sistemului naţional de licenţiere din cadrul FRF, a avertizat cluburile ...

    Efectele crizei în Grecia: în farmacii nu se mai găseşte nici măcar aspirină

    Măsurile de austeritate adoptate de guvernul Greciei au efecte în sănătate. Instituţiile de as ...

    UPDATE: Patronul care a împuşcat un hoţ de peşte la Braniştea: „Sunt nevoit să îmi apăr domeniul cu arma în mână”

    Un bărbat în vârstă de 30 de ani, prins la furat peşte din balta Potcoava de la Braniştea, a fo ...

    Cadrele medicale clujene sunt nemulţumite de proiectul legii sănătăţii

    Colegiul Medicilor de Familie, Colegiul Medicilor Cluj şi sindicatul Sanitas au dezbătut astăzi ...

    Jean Pădureanu împlineşte astăzi 74 de ani

    Cel mai longeviv preşedinte de club de fotbal din România şi una dintre cele mai avizate voci d ...

    Coşmarul alb din Austria ţine captivi mii de turişti. Drumuri blocate şi în Bulgaria

    Cel puţin 1.000 de turişti britanici sunt blocaţi în Alpii austrieci, doar în localitatea Ischg ...

    CF Brăila ar putea juca un amical cu Steaua în această iarnă

    Viorel Ion a avut la dispoziţie 26 de jucători la reunirea echipei CF Brăila, însă fostul inter ...


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

    Du-te acasă, bodyguard!

    Petre Barbu

    Şi am uitat, la dracu’!, să mă iubesc şi să-mi iubesc îngerul meu păzitor.     

    Se poartă căpuşele

    Simona Catrina

    Mi-amintesc de un amic bun ca un corn cald, generos şi chitit pe o viaţă onestă, îndrăgostit ghem de o colegă de facultate.

    Papagalul lui Flaubert

    Andrei Craciun

    Am aniversat de curând, în tăcere, fără fast, ba chiar fără niciun martor, un deceniu de când sunt flaubertian.

    Restauraţia

    Liviu Avram

    Cel mai norocos personaj din procesul Trofeul Calităţii este Adrian Năstase.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole