Cum şi-a furat Gloria singură căciula

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Conducerea Clubului de Fotbal Gloria Bistriţa este acuzată de management deficitar şi că a cauzat căderea echipei în a doua ligă fotbalistică.  Unul dintre capitolele la care a oamenii care conduc echipa dovedesc că nu fac faţă este publicitatea, aceştia irosind o adevărată mină de aur

După ce a retrogradat în Liga a II-a de fotbal, clubul de fotbal Gloria Bistriţa a avut dificultăţi foarte mari de a primi bani de la bugetul local, deşi an de an echipa a fost susţinută cu bani frumoşi de către Primăria Bistriţa. Anul acesta însă consilierii locali au refuzată să le ofere banii până în luna iulie, iar când au făcut-o au impus mai multe condiţii echipei de conducere a clubului. „Una dintre principalele cauze pentru care echipa a retrogradat este managementul prost. Tot respectul pentru Jean Pădureanu şi ce a făcut el acolo, dar nu mai poate ţine de unul singur pasul cu actuala situaţie din fotbalul românesc. Ceea ce îi lipseşte sunt cele patru elemente esenţiale pentru o bună conducere a unui club de fotbal, directorul sportiv, directorul economic, directorul comercial şi de marketing şi directorul administrativ. Aceşti oameni nu s-au făcut vizibili la Gloria Bistriţa", susţine viceprimarul Andrei Rusu.

Unul dintre exemplele pe care le dă viceprimarul este cel al datoriilor pentru care a fost retrogradat clubul. „În cazul retrogradării, greşeala cea mai mare a conducerii a fost că imediat după ce au fost anunţaţi de retrogradare ei au mers şi au plătit datoriile, deşi în contestaţie au spus că sunt în litigiu pentru ele. În cazul acesta, nu era normal ca TAS să dea câştig de cauză Federaţiei Române, atâta timp cât Gloria şi-a recunoscut singură datoriile mergând şi plătind?", ridică exmplifică Andrei Rusu unul dintre cazurile în care conducerea clubului a greşit.

Jean Pădureanu spune însă că acuzele sunt nefondate şi făcute în necunoştinţă de cauză. „Nu este adevărat că avem un management prost. Dovadă stă faptul că acest management a reuşit să ţină echipa în prima ligă alături de Steaua şi Dinamo timp de 21 de ani. Cei care acuză managementul să vină la noi să dacă ce se întâmplă aici înainte de a vorbi", spune Pădureanu.

Publicitatea, călcâiul lui Ahile

Un alt exemplu de managemnt deficitar este referitor la publicitatea de pe stadion, care ar trebui să aducă sume frumoase în conturile clubului, dar despre care conducerea spune că e destul de slăbuţă la Bistriţa, deşi niciun panou nu este gol. De exemplu, potrivit ofertei de preţuri oficială a clubului, un panou publicitar în incinta stadionului amplasat pe tribune este de minim 600 de euro pe metru pătrat, iar un astfel de panou are 6 metri pătraţi. Pentru cele 40 de panouri de pe stadion clubul ar fi trebuit să primească anual 1440.000 de euro. Pentru panourile de la nivelul ierbii clubul trebuia să încaseze 240.000 de euro. Tot din publicitate puteau să adune încă 380.000 de euro de pe urma inscripţionării tricourilor. În total pentru cele 110 panouri publicitare de pe stadion şi a echipamentului, Gloria Bistriţa ar fi trebuit să încaseze anul trecut 786.000 de euro, bani care dublau suma primită de la Primărie şi aproape de două ori datoriile declarate la bugetul de stat pe 2010.

Constantin Sănduţă, prim vicepreşedintele clubului Gloria, spune însă că banii din publicitate au scăzut mult în ultima perioadă şi că sunt semne ca odată cu retrogradarea clubului aceştia să fie şi mai puţini. „Publicitatea joacă un rol important în centrele sportive mai mari, dar la Bistriţa e destul de puţină şi acum că am retrogradat şi meciurile nu vor mai fi televizate va fi mai puţină. În ultimii 2-3 ani am pierdut clienţi şi din publicitate şi din sponsori, de peste tot. Această criză financiară a lovit pe toată lumea. Nu vor fi totuşi panouri goale, dar vom scădea spectaculos preţurile", a declarat Sănduţă, care spune că cei care îi acuză de management neeficient sunt oameni de reacredinţă.

Primăria cere Gloriei să se transforme în SC

Consiliul Local a aprobat alocarea a două milioane de lei pentru anul anul acesta, dar numai un milion va ajunge necondiţionat la club. Pentru cea de-a doua parte a banilor, clubul va trebui să îndeplinească nişte clauze impuse de consilieri.

„Gloria trebuie să-şi sporească în primul rând veniturile proprii. Nu e normal să se sponsorizeze doar de la Consiliul Local şi Consiliul Judeţean., trebuie o optimizare a activităţii în club pentru că unele decizii luate de management s-au dovedit a fi greşite. De exemplu noi nu am văzut niciodată până acum execuţia bugetară a clubului, noi primeam doar propunerile de buget şi cheltuielile", explică consilierul Dan Molnar de ce s-a hotărât impunerea unor clauze suplimentare.

Astfel, pentru a primi cea de-a doua parte a banilor Asociaţia CF Gloria Bistriţa va trebui să demareze procesul de reorganizare juridică ca şi societate comercială, să prezinte o balanţă contabilă detaliată privind situaţia patrimonială deţinute precum şi a datoriilor pe care le are clubul. De asemenea, să realizeze un proiect de restructurare şi reducere a cheltuielilor şi un program de marcketing specific activităţii sportive pe care o desfăşoară.

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite