Epopeea Ceturii Bistriţei: sau la sud sau deloc

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale a transmis Primăriei Bistriţa o adresă în care le spune că singura variantă fezabilă pentru centrura ocolitoare a municipiului este cea de sud.

Cu o lungime de 12,5 kilometri şi cu intrare din DN 17 înainte de carteirul Viişoarea şi ieşire pe acelaşi drum naţional înainte de linia ferată de la intrarea în Livezile, varianta agreată de către CNADNR va înghiţii aproximativ 170 de milioane de euro. Potrivit primarului, viitorul drum va avea două puncte mai dificile, traversarea pe un viaduct a râului Bistriţa în Viişoara şi o porţiune suspendată pe piloni înainte de a ajunge la punctul final din Livezile.

Deşi municipalitatea a acceptat de la bun început această variantă propusă de proiectantul IPTANA, în ciuda protestelor vehemente ale unor bistriţeni şi a ecologiştilor, Consiliul Judeţean este cel care trebuie să acorde avizele pentru demararea proiectului. „traseul presupune intrarea cu 30 de metri pe teritoriul comunei Livezile, de aceea Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud este cel care va trebui să dea certificatul de urbanism şi avizele necesare pentru realizarea centurii. Dacă proiectanţii vor decide că pot să modifice cei 30 de metri vom acorda noi certificatul şi totul va merge mult mai usor. Până una alta mingea e la ei", a declarat Creţu. Primarul spune totuşi că intenţionează să-i ceară preşedintelui Liviu Rusu o întâlnire în cadrul căreia să discute acest lucru.

Consiliul Judeţean nu a fost de acord de la bun început cu varianta de sud şi a propus un alt traseu prin nordul oraşului, prin Sigmir şi staţiunea pomicolă. „Adresa pe care tocmai am primit-o de la CNADNR spune tocmai că traseul propus de CJ nu este fezabil şi că sau îl facem prin sud sau deloc", explică Ovidiu Creţu.  

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite