Cel mai bun student la arhitectură din ţară e bistriţean
0Mircea Sandu Hangan din Bistriţa-Bârgăului a fost desemnat săptămâna trecută Studentul Anului în arhitectură. Student în ultimul an la Arhitectură, Mircea Hangan, visează la o carieră universitară şi lucrează la un proiect al viitoarei Biblioteci Judeţene din Bistriţa.
Un bistriţean, de 25 de ani, student în ultimul an la Facultatea de Arhitectură din cadrul Universităţii Tehnice Cluj-Napoca a câştigat în cadrul galei „Studentul Anului", organizată de Asociaţia Voluntari pentru Idei şi Proiecte (VIP) în colaborare cu Fundaţia Dinu Patriciu, marele premiu la categoria Arhitectură. Despre experienţa acestei competiţii, Mircea Hangan spune că a fost una extrem de importantă pentru viitorul său. „Decizia de a participa la acest concurs a venit pe moment, am găsit date despre concurs pe internet, am decis să aplic şi am început să lucrez la proiect. Timp de o săptămână am lucrat mai bine de opt ore pe zi pentru a reuşi să termin la timp", povesteşte studentul.
Tema pentru Arhitectură dată pentru ediţia 2011 a fost „Pavilioane tematice pentru promovarea artei în educaţia copiilor. Arta ca mediu educativ - centru de creaţie pentru copii cu ateliere şi spaţii expoziţionale, gradină de artă". Câştigătorul a propus realizarea unui centru cu ateliere pentru copii în Bistriţa. „Am propus realizarea de ateliere în zona parcului, vis-a vis de Centrul Clutural Municipal. Cred că juriul a apreciat faptul că am avut un proiect curat şi coerent", spune bistriţeanul.
Pentru viitor, Hangan, spune că ar prefera să urmeze o carieră universitară. „Anul acesta termin facultatea şi vreau să urmez un doctorat în arhitectură, iar apoi aş prefera o carieră universitară", povesteşte bistriţeanul. Despre el, profesorii au doar cuvinte de laudă şi dascălii din Bistriţa îşi amintesc cu drag de el. „Îmi amintesc de el. A fost un elev foarte bun, extrem de conştiincios şi serios în tot ceea ce a făcut. Îmi amintesc că lucrarea lui de absolvire a fost o clădire polifuncţională cu cluburi, discuteci şi alte spaţii de distracţie pentru tineri", povesteşte arhitectul Gheorghe Ilişiu, profesorul lui Mircea de la Liceul de Arte Plastice Corneliu Baba.
Vrea să proiecteze biblioteca judeţeană
Pentru finalul facultăţii, Mircea Hangan, s-a decis să realizeze un proiect pentru o viitoare bibliotecă judeţeană în Bistriţa. „Ştiu că actuala clădire urmează să fie retrocedată şi trebuie realizată una nouă, de aceea am studiat acelaşi spaţiu pe care am propus realizarea atelierelor pentru copii şi pentru Biblioteca Judeţeană. Vreau să modific aspectul urbanistic al zonei. Dacă s-ar aplica proiectul meu ar rezulta o nouă piaţetă pe linia Piaţa Unirii - Piaţa Mică şi cea din faţa parcului", explică viitorul arhitect.
Reprezentanţii Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud s-au arătat încântaţi de ideea tânărului. „Mă bucur să aflu că avem tineri atât de talentaţi care s-au gândit la nevoile judeţului. Sper să ia legătura cu noi după ce termină proiectul bibliotecii pentru a-l putea prezenta public", a declarat vicepreşedintele CJ, Luca Iancu.