Bingo Metropolis se judecă la Bistriţa cu Primăria Râmnicu Vâlcea pentru tonete

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reprezentanţii Super Bingo Metropolis se judecă la Bistriţa cu Romeo Rădulescu, primarul din Râmnicu Vâlcea pentru amenzile date de Poliţia Locală. Acţiunea Primăriei Râmnicu Vâlcea este singura din ţară de acest gen, reprezentanţii Super Bingo Metropolis spunând că ei funcţionează în temeiul unei legi speciale şi ca nu plătesc nicăieri pentru tonetele lor.

Vineri, 13 mai, a fost înregistrat la Tribunalul Bistriţa-Năsăud un dosar în care SC. Phoenix Games SRL solicită anularea unui act de control privind taxele şi impozite, act emis de către Primăria Râmnicu Vâlcea. Reprezentanţii Primăriei susţin că dreptatea este de partea lor, deoarece societatea bistriţeană nu plăteşte nimic pentru spaţiul public ocupat cu tontetele lor. „Nu există nici o autorizaţie emisă de către noi, nu plătesc nici o taxă  pentru spaţiul ocupat şi nici nu au depus documentaţie pentru autorizare. Agenţii Poliţiei Locale au aplicat 32 de sancţiuni în valoare de 8500 de lei pentru aceste nereguli. Toate amenzile au fost contestate de către firma Phoenix Games şi în acest fel s-a ajuns în instanţă", explică Daniel Ionescu, purtătorul de cuvânt al Primăriei Râmnicu Vâlcea.

Lege specială pentru Bingo Metropolis

Directorul de Marketing al Grupului Metropolis, Ioan Bradea, explică faptul ei funcţionează în baza unei legi speciale, privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc. „Există legea 246/2010 în care, la articolul 15 alineatul (6), litera i) se specifică foarte clar că nu trebuie să plătim taxe şi impozite locale deoarece avem un statut special şi contribuim direct la bugetul de stat. Potrivit acestui articol, putem să distribuim cartoane în orice zonă a României", explică Ioan Bradea. Articolul menţionat de reprezentantul Metropolis spune că „Licenţa şi autorizaţia de organizare a jocurilor de noroc bingo organizate prin intermediul sistemelor reţelelor de televiziune permit operatorului economic care le-a obţinut să desfăşoare activitatea pe întregul teritoriu al Romaniei, fără a fi necesară obţinerea de autorizaţii, aprobări, taxe suplimentare, avize ori licenţe din partea autorităţilor locale".

Legea bate HCL

Potrivit directorului executiv al Direcţiei Juridice din cadrul Primăriei Bistriţa, Cecilia Pungovschi, o lege a Parlamentului României este superioară unei hotărâri de Consiliu Local, astfel că în cazul existenţei unei legislaţii speciale lucrurile se schimbă. „Noi eliberăm autorizaţii de funcţionare provizorii celor care doresc să desfăşoare activităţi comerciale pe domeniul public şi aceştia plătesc o anumită taxă pentru suprafaţa ocupată. În cazul existenţei unei legislaţii speciale, atunci rămâne în picioare legea naţională", explică jurista Primăriei.

Purtătorul de cuvânt al Primăriei Râmnicu Vâlcea spune că ei vor apela la toate instanţele posibile pentru a câştiga acest caz. „Sumele pe care ar trebui să le plătească sunt modice, iar banii de care dispun ei credem că sunt suficient de mulţi încât să nu reprezinte o problemă. De aceea vom apela la toate instanţele posibile, chiar dacă este vorba să ajungem până la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau poate la Curtea Constituţională", consideră Ionescu.

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite