Un grup de voluntari englezi pictează o grădiniţă din Bistriţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zece tineri voluntari englezi lucrează în aceste zile la pictarea pereţilor Grădiniţei numărul 15 din Bistriţa. Prezenţi în România de pe data de 5 mai, tinerii sunt membrii ai unui ONG britanic, RV Projects (Europe) Limited, şi vor rămâne până pe 19 mai.

David Richardson, coordonatorul voluntarilor prezenţi la Bistriţa spune că programul se adresează tinerilor fără loc de muncă din Marea Britanie, iar participanţii sunt extrem de încântaţi de munca pe care o fac aici. „Înaintea noastră a mai venit un grup, iar noi acum terminăm munca pe care au început-o ei. Mai avem de pictat câţiva pereţi, finalizăm gardul şi modernizăm grupurile sanitare", explică directorul ONG-ului britanic. Richardson spune că toate cheltuielile, de la transport şi cazare, până la materialel de construcţie, sunt suportate de fundaţia sa, dar o parte din bani au fost adunaţi chiar de tinerii voluntari. „Au adunat banii fie de la membrii familiilor, de la cunoştinţe, au făcut colete în pub-uri sau chiar au mes din uşă în uşă pentru a strânge fonduri", povesteşte coordonatorul programului.

„Mie îmi place foarte mult şi abia aştept să mă întorc aici. Diferenţele culturale dintre noi şi români sunt fascinante, iar ce facem noi aici chiar contează", consideră David Boyle de 21 de ani, un tânăr care astăzi picta gardul grădiniţei. Odată întorşi în Anglia, tinerii vor primi un certificat cu care vor dovedi activitatea desfăşurată în această perioadă la Bistriţa.

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite