Bistriţa: Fost director, caut de lucru
0Bistriţeanul Liviu Fechete, un economist în vârstă de 29 de ani, fost director de vânzări patru ani, spera să îşi găsescă orice loc de muncă la bursă.Sute de tineri au fost prezenţi astăzi la Bursa locurilor de muncă în speranţa că îşi vor găsi un job din care să se poată întreţine
Tinerii bistriţeni fără loc de muncă au probleme serioase de angajare, deşi mulţi au studii superioare şi experienţă. Majoritatea au renunţat să viseze la un post în domeniul pentru care s-au specializat şi nici nu îşi pun mari speranţe că vor putea ocupa posturi bine plătite. „Am terminat Facultatea de Litere la Universitatea Babeş-Bolyai secţia limbă şi literatură română, dar sper să îmi găsesc un post de secretară undeva. Ştiu că în domeniul meu nu am nici o şansă să găsesc ceva. De altfel, până acum nu am profesat deloc", spune Adriana Feltician de 30 de ani.
Liviu Fechete are 29 de ani şi timp de patru ani a fost director de vânzări în cadrul SC Seliza Security SRL. „Am lucrat la ei mai mult timp, am avansat acolo până la funcţia de director de vânzări, dar când s-au făcut disponibilizări am fost trimis în şomaj. Asta s-a întâmplat în urmă cu un an şi jumătate. Am renunţat atunci la a căuta un loc de muncă, deoarece am o Asociaţie Familială împreună cu tatăl meu şi ne descurcam foarte bine. Anul acesta însă a crescut foarte mult cuantumul contribuţiei la bugetul asigurărilor sociale. La pensie plăteam până acum 50 de lei, iar de anul acesta minimul e de 220 de lei. Am studii superioare economice şi sper să găsesc ceva, dacă nu găsesc pe domeniu e bun orice", spune tânărul.
Alături de tinerii cu studii superioare, alte sute de şomeri de toate vârstele s-au înghesuit în această dimineaţă, la ora 10.00, la deschiderea Bursei generale a locurilor de muncă a AJOFM, care s-a desfăşurat anul acesta în sala de discotecă a Clubului Metropolis. Cei 108 angajatorii prezenţi au pus la bătaie în jur de 500 de slujbe, majoritatea în construcţii şi industria textilă. Dintre acestea, circa 20 la sută au fost pentru aplicanţi cu studii superioare.