UPDATE: Un şmecher cu Audi a lovit o ambulanţă aflată în misiune

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O ambulanţă care se deplasa la un caz a fost lovită joi seara în Bistriţa de şoferul unui Audi grăbit care nu a dat prioritate în sensul giratoriu.

Potrivit poliţiştilor, şoferul maşinii marca Audi se deplasa dinspre strada Sigmirului în sensul giratoriu de pe strada Libertăţii când nu a acordat prioritate în sensul giratoriu unei ambulanţe care se deplasa spre un caz. Maşina a lovit ambulanţa frontal, dar în urma accidentului nu au rezultat victime.

Martorii de la faţa locului spun că ambulanţa era cu semnalele luminoase şi acustice aprinse, dar şoferul din Audi nu a dat semne că ar intenţiona să încetinească.

image

Şeful Serviciului Judeţean de Ambulanţă, doctorul Muzsi Annabella a declarat că autospeciala este asigurată CASCO şi va urma să intre în reparaţii zilele acestea.

UPDATE

Şoferul maşinii Audi, Vasile Baiciuc, a fost găsit vionovat în urma cercetărilor efectuate de poliţişti. „Şoferului îi va fi suspendat permisul de conducere şi va suporta reparaţiile celor două maşini. acesta va primi şi o amendă contravenţională“, a declarat comisarul Roberto Hasnaş, şeful Poliţiei Rutiere Bistriţa-Năsăud. Hasnaş adaugă faptul că în ultimul an este singurul accident în care este implicată o ambulanţă, iar faptul că în acident e implicată o maşină aflată în misiune nu afectează în niciun fel sanţionarea conducătorului auto.

Pagubele rezultate în urma accidentului au fost de 7000 de lei.

Bistriţa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite