Teii de pe George Coşbuc toaletaţi a doua oară în trei ani
0Angajaţii Direcţiei de Servicii Publice din cadrul Primăriei Bistriţa au efectuat în această dimineaţă noi lucrări de toaletare a teilor din Bistriţa pe strada George Coşbuc.
Lucrările vin după ce alţi tei de pe Bulevardul Republicii au fost tăiaţi în acestă iarnă, iar primăria a fost amendată de către Garda de Mediu Bistriţa-Năsăud cu 40.000 de lei. Ioan Creţiu, directorul executiv al DSP Bistriţa spune că din câte îşi aminteşte ultima toaletare a teilor de pe George Coşbuc s-a realizat în luna februarie 2008. „Nu aveam prinsă în program această lucrare, dar au existat foarte multe solicitări din partea locatarilor de pe acea stradă care se plângeau că nu au lumină“, explică directorul din primărie.
Ştefan Mureşan, directorul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Bistriţa-Năsăud susţine că ei nu sunt de acord cu aceste toaletizări de arbori deşi au fost solicitate de către cetăţeni. „Oamenii nu înţeleg că aceşti arbori au un rol foarte important în oraş. Ei protejează împotriva zgomotului, creează oxigen şi umbră. Legislaţia prevede că este permisă o uşoară toaletizare a lor, tăierea câtorva crenguţe care sunt uscate sau care prezintă pericol pentru trecători, dar nu tăierea acestora în mod brutal cum s-a făcut pe Bulevardul Republicii sau pe C.R. Vivu“, susţine directorul. Acesta adaugă faptul că intervalul de trei ani este mult prea mic pentru tăierea copacilor.
Strada din centrul oraşului a fost închisă traficului de maşini pentru ca angajaţii primăriei să poată curăţa copacii. Șoferii bistrițeni au fost sfătuiți să evite azi, între orele 8.00 și 14.00, strada George Coşbuc.