Două accidente grave la o distanţă de 500 de metri într-o singură noapte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şase persoane au fost implicte în două accidente grave care au avut loc duminică noaptea în localitatea Feldru. La distanţă de 500 de metri, doi şoferi au pierdut controlul maşinilor şi au intrat în câte un stâlp.

Primul accident a avut loc în jurul orei 23.00, atunci când Marius Ilieni, pădurarul din comună a fost chemat de urgenţă la canton pentru o problemă care a apărut acolo. Din cauza vitezei a pierdut controlul maşinii şi s-a oprit într-un stâlp de pe marginea drumului. Din fericire, bărbatul de 31 de ani a scăpat cu răni uşoare fără a fi nevoie să fie internat.

Trei ore mai târziu, la o distanţă de 500 de metri de locul în care s-a petrecut primul accident, o altă maşină s-a oprit într-un stâlp. În autovehicul se aflau cinci tineri din Nepos care se întorceau de la discotecă. Aceştia au pierdut controlul volanului şi, la fel ca pădurarul, au intrat într-un stâlp de pe marginea drumului. Maşina în care se aflau tinerii este distrusă în proporţie de 60%, dar cei cinci au scăpat cu răni uşoare. „Drumul era luminat corespunzător, condiţiile de circulaţie erau bune, iar principala cauza a producerii accidentelor pare să fi fost viteza", explică Ştefan Sângeorzan, primarul din Feldru.

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite