Criminalul este în libertate de 14 ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii şi procurorii nu au reuşit să afle cine a ucis-o, în 1997, pe Susana Băloiu, o bistriţeancă de 34 de ani. Poliţiştii şi procurorii mai au la dispoziţie un an să găsească criminal, după care crima se prescrie.

Una dintre cele mai sinistre crime petrecute în Bistriţa în anii 90 se apropie de termenul de prescriere. Dacă poliţiştii criminalişti nu vor reuşi să stabilească până în vara anului viitor cine a omorât-o pe Susana Băloiu, o bistriţeancă de 34 de ani, ucigaşul acesteia nu va mai răspunde vreodată în faţa justiţiei pentru această crimă.

Crimă cu martori, dar fără autor

Susana Băloiu, o mamă de 34 de ani, a fost ucisă în noaptea de 25 iulie 1997, în jurul orei 3.00, în apropierea blocului în care locuia. Ancheta a stabilit că asasinul, care era un apropiat al victimei, a sunat la uşa apartamentului în care femeia dormea alături de fetiţa ei de 9 ani. După o discuţie în faţa uşii, Susana Băloiu a coborât împreună cu presupusul criminal. „Pe scara blocului discuţia a degenerat, iar victima a fost lovită, strânsă de gât şi apoi târâtă până la râul din apropiere, în care a fost aruncată. A murit înecată", descrie succint tabloul asasinatului purtătorul de cuvânt al Parchetul Tribunalului Bistriţa-Năsăud, procurorul Angela Sângeorzan. Trupul femeii a fost găsit două zile mai târziu pe malul răului Bistriţa, în localitatea Sărata, la o zi după ce soţul i-a anunţat dispariţia.

Sinistra scenă a avut şi martori. Pe lângă fetiţa de 9 ani, care le-a povestit anchetatorilor că a auzit vocea celui care a scos-o din casă la 3.00 dimineaţa pe mama sa, câţiva vecini au declarat că au văzut ce s-a întâmplat de la geam. Declaraţiile martorilor sunt consemnate atât la dosar, cât şi în cele câteva interpelări pe care un fost deputat, Ioan Aurel Rus, le-a făcut mai multor miniştri ai Justiţiei, în încercarea de a grăbi soluţionarea cazului:„Sunt martori care au văzut ce s-a întâmplat, vecini care au privit de la geam şi au povestit poliţiştilor, însă totul a rămas învăluit în ceaţă. Sunt cel puţini trei vecini care au dat detalii. Este un caz revoltător, cu atât mai mult cu cât tatăl victimei, poliţist în rezervă, a insistat să afle adevărul, însă nu a fost sprijinit nici măcar de colegii lui", povesteşte fostul deputat.

Subcomisarul Paul Andreica, poliţistul criminalist care a preluat de câţiva ani acest caz, confirmă existenţa martorilor. „Sunt vecini care au spus atunci că au văzut ce s-a întâmplat. Din păcate, unii dintre ei sunt acum plecaţi din ţară, prin SUA. A trecut mult timp şi multe urme s-au distrus, a şi plouat imediat, probele nu au fost toate recoltate profesionist, trebuie să nedescurcăm cu ce avem", mai spune poliţistul.

Procurorii au trei suspecţi

Procurorul Angela Sângeorzan spune că în caz sunt trei suspecţi, însă nu poate da detalii. „Este o anchetă în derulare, nu vă pot spune mai multe. Se lucrează la caz şi sperăm ca autorul să fie pus sub acuzare. Nu este încă prea târziu", mai spune procurorul.

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite