Ioan Arcălean, sasul care duce tradiţiile mai departe
0Ioan Arcălean este cel mai tânăr profesor de la secţia germană a Colegiului Naţional Liviu Rebreanu din Bistriţa şi a pus bazele organizaţiei de Tineret a Saşilor din Bistriţa.
Ioan Arcălean se trage dintr-o familie de saşi cu tradiţie în Bistriţa şi, deşi nu a studiat şcoala în limba germană, a învăţat limba înaintaşilor săi din familie. „Cu mama, bunica şi ceilalţi membri ai familiei pe linie maternă vorbesc în germană. Chiar dacă nu am studiat la şcoală în această limbă, o cunosc foarte bine", explică profesorul cum a ajuns să predea elevilor vorbtori de germană.
După ce a terminat liceul la Liviu Rebreanu, secţia limbi moderne a mers la Suceava unde a făcut Colegiul de Muzeologie şi apoi Facultatea de Geografie în acelaşi oraş. I-a plăcut foarte mult ce a studiat în colegiu, a mers pe şantiere arheologice, a lucrat ca restaurator de biserici, dar când s-a întors în Bistriţa a intrat în învăţământ. „Speram să nu îmi placă în învăţământ şi să plec spre un job mai bănos, dar mi-a plăcut să lucrez cu copiii şi am rămas aici. Pe viitor cred că voi rămâne tot în învăţământ", spune profesorul căruia elevii săi îi spun Bobby. Anul acesta împlineşte zece ani de când este profesor de geografie şi istoria minorităţii germanilor în România.
Învaţă elevii să danseze săseşte
Pe lângă activitatea din şcoală, Ioan Arcălean a decis să facă şi altceva. Pentru că ştia numeroşi saşi din restul Transilvaniei şi a văzut activitatea şi cât de activi sunt aceştia în alte burguri, a pus bazele Organizaţiei de Tineret a Forumului German din Bistriţa„Ideea organizaţiei de tineret era una măreaţă la început, dar nu ştiam exact ce trebuie să fac. Ce documente îmi trebuiau, nimic. Până la urmă am scos-o la capăt", povesteşte tânărul sas. La început nu a găsit foarte mult sprijin în tinerii saşi sau vorbitori de limbă germană de aceeaşi vârstă cu ei, dar a reuşit să dezvolte organizaţia cu ajutorul elevilor săi. Aceştia s-au implicat activ în activitatea organizaţiei şi în diversele acţiuni ale acesteia. Poate cea mai vizibilă dintre acţiunile lui Bobby Arcălean a fost trupa de dansuri săseşti. Înfiinţată în 2001 de două profesoare, trupa i-a fost transmisă în 2003 profesorului de geografie. „La început erau în trupă toţi elevii de la secţia germană, dar după ce am preluat-o eu i-am triat, le-am spus celor care îşi doresc să facă acest lucru să rămână iar celorlaţi să plece. Am fărmat atunci un grup, majoritar de fete, dar ne-am descurcat, am mers la diverse evenimente în alte oraşe, ne-am creat legături cu alţi tineri din ţară", explică Arcălean. Când vine vorba de experienţa ca şi coregraf şi coordonator de trupă de dansuri, Bobby râde: „Am învăţat odată cu elevii, cot la cot cu ei. Am cărţi în care sunt prezentate dansurile, paşii, de acolo ne inspirăm, am fost la work-shopuri pe această temă".
Una dintre activităţile cu care este foarte mândru tânărul sas este Ostermarkt, târgul săsesc de Paşte. „Ediţia de anul acesta a târgului de Paşte va avea loc pe data de 16 aprilie. Mă bucur tare mult că am reuşit să ducem această tradiţie mai departe şi să păstrăm evenimentul aşa cum era el", descrie unul dintre evenimentele care a devenit deja tradiţie în oraş.
Întrebări şi răspunsuri:
Ce reacţie au saşii bătrâni atunci când văd dansând trupa de dansuri săseşti?
Atunci când ne văd dansând în ochii bătrânilor se vede nostalgia, dorul de tradiţiile cu care au crescut, obiceiurile părinţilor lor. De multe ori vezi oameni maturi care au lacrimi în ochi. În oraş nu a mai existat trupă de dansuri încă dinainte de al doilea război mondial şi nici Ostermarktul nu s-a mai sărbătorit din acea perioadă. Eu sunt mândru că am reuşit să duc mai departe această manifestare de tradiţie a saşilor. Îmi pare rău doar că bunica mea din partea mamei nu a apucat să vadă cât de mult m-am implicat şi am încercat să promovez tradiţiile săseşti.
Profil:
Născut: 15 martie 1977 Cluj-Napoca
Studii: Facultatea de Istorie-Geografie, Universitatea Ştefan cel Mare, Suceava
Stare civilă: necăsătorit
Nu îi place: Nu îi plac oamenii care nu sunt punctuali. „Punctualitatea este o caracteristică germană şi o simt în mine, de aceea, dacă eu sunt punctual nu îmi plac oamenii care nu sunt", explică profesorul. De asemenea îi displac oamenii care sunt altceva decât vor sp pară, care sunt falşi.
Îi place: Iubeşte drumeţiile şi expediţiile în munţi. „De asemenea, când am nevoie de momente de linişte mă iau dimineaţa de unul singur, urc în tren şi mă dau jos unde îmi vine bine pe marginea unei ape şi stau la pescuit. Sunt momente extraordinare", descrie Bobby activitatea sa preferată.