Fântâni arteziene noi în Bistriţa (GALERIE FOTO)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primăria Bistriţa intenţionează să realizeze o fântână arteziană în mijlocul cartierului Ştefan cel Mare, pe un spaţiu îngust, întro zonă extrem de circulată de autobuze.Locatarii din zonă sunt sceptici cu prvire la acest proiect şi se tem să nu rămână fără locurile de parcare proaspăt terminate.

O fântână arteziană care are ca temă central horoscopul european, luminată cu beculeţe colorate şi simbolurile celor 12 zodii, va apărea în viitorul apropiat în central cartierului Ştefan cel Mare. Proiectul realizat de arhitectul Petru Podar a fost prezentat public urmând să se obţină avizele şi să se aleagă ca şi câştigătoare una dintre cele două variante propuse de architect. „Ceea ce diferă în cazul celor două variante este sistenul de curgere a apei. Într-o variant apare o statuetă care simbolizează zodia vărsătorului iar noaptea jetul de apă vârsat de aceasta va fi luminat.  A doua variant este cea a globului de sticlă, luminată din interior în albastru care simbolizează pământul", explică arhitectul. În jurul luciului de apă, care va avea un diametru de 4 metri, va fi amenajată o pardoseală în care va fi imprimat zodiacal European cu toate cele 12 zodii, iar în rest va fi amenajat un spaţiu verde şi chiar un loc de joacă pentru copii. „Suprafaţa pe care am luat-o în studiu este foarte mică, în jur de 400 de metri pătraţi. Am încercat să realizăm acolo un centru de cartier, o mică piaţetă modernă", explică Podar.

GALERIE FOTO Trei fântâni arteziene noi se vor realiza în Bistriţa

Loc de întâlnire pentru tineri

Primarul Ovidiu Creţu crede că este foarte potrivită idea zodiacului în acel loc. „Cartierele de blocuri sunt intens locuite, mii de oameni locuiesc acolo, iar orice lucrare făcută acolo îmbunătăţeşte viaţa acestora. De aceea am decis ca primele locuri care vor fi modernizate în oraş vor fi cartierele de blocuri. Pe lângă parcări şi drumuri am considerat că este potrivit să realizam şi mai multe elemente de for public ", consideră primarul.

Locuitorii din zonă sunt sceptici în ceea ce priveşte realizarea unui asemenea proiect, dar mai ales sunt îngrijoraţi cu privire la locurile de parcare. „Abia ne-au făcut locuri de parcare private, plătim abonamente pentru acestea, le-am licitat, acum vine şi ne face fântână arteziană. Mi se pare frumos să se amenajeze aşa ceva aici, dar nu am vrea să ne trezim fără spaţii în care să ne parcăm maşinile", consideră Lucia Dohotar, o bistriţeancă din zonă.  Arhitectul spune însă că numărul locurilor de parcare a rămas acelaşi, dar vor fi mutate din actual parcare pe marginea străzii Plăieşului.

Până în present, studiile de fezabilitate şi proiectarea fântânii au costat bugetul local în jur de 11.000 de lei. Pentru începerea executării proiectui au fost alocaţi până în present 100.000 de lei, iar arhitectul spune că întreaga amenajare a zonei poate ajunge la 200.000 de lei. „Costurile fântânii sunt mult mai mici, dar în aceşti bani intră şi amenajarea spaţiului de joacă pentru copiim iluminatul public şi spaţiul verde", explică Podar.

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite