Şoimii sunt, oficial, acasă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zeci de oameni, rude şi prieteni, au participat astăzi la ceremonialul militar organizat la Brigada 81 Bistriţa. „Şoimii Carpaţilor" s-au întors acasă, după jumătate de an, cu patru mai puţini. Cristian Filip şi  Marius Sfecheş au căzut la datorie în Afganistan, iar Vasile Zbâncă şi Angel Ilovan sunt tot internaţi la o clinică din Germania

Zeci de bistriţeni, rude şi prieteni ai militarilor din Batalionul 812 Infanterie „Şoimii Carpaţilor", au luat parte astăzi, de la ora 11.00, la ceremonialul militar prin care se marchează oficial întoarcerea acasă a „şoimilor". Ei au venit înapoi dintr-o misiune în Afganistan, una mult mai dificilă decât celelalte două din 2002 şi 2006. Rudele confirmă acest fapt.

image

„Soţul meu s-a întors din a treia misiune. Mi-a spus că aceasta din urmă a fost cea mai grea şi din cauza celor doi militari căzuţi la datorie", spune Paula Clapa, o contabilă în vârstă de 26 de ani, soţia militarului Adrian Clapa. Împreună au un băieţel de un an şi 8 luni, pe care militarul îl vede acum pentru a doua oară. „E a doua oară când soţul meu îşi vede fiul", adaugă Paula Clapa.

Tatăl unuia dintre răniţii în Afganistan

Mihai Ilovan, tatăl unuia dintre soldaţii răniţi în Afganistan a fost prezent şi el la ceremonie, deşi fiul său este încă în spital în Germania. „Am primit invitaţie la ceremonie, iar Angel a insistat să vin. În această dimineaţă, pe la ora 8 am vorbit cu el. Mi-a zis «Tată, ce cauţi acasă, nu te-ai dus încă la Unitate?». I-am explicat că abia la 10 începe ceremonia şi i-am promis că voi veni", povesteşte bărbatul, prezent în rândurile familiilor venite să asiste la ceremonia de la Unitatea Militară. Despre starea de sănătate a fiului său, Mihai Ilovan spune că este bine, zilele trecute i-au scos aţele de la o operaţie la ureche, „Din câte am înţeles cam într-o lună va veni şi el acasă. Abia aştept să îl văd", spune tatăl soldatului rănit.

image

Prieteni cu unul dintre eroii căzuţi la datorie

Ioana Crişan, soţia unuia dintre soldaţii întorşi din misiune spune că nu îl va mai lăsa pe soţul ei să plece. „A fost prima misiune a lui şi nu îl voi mai lăsa să plece. Eram prieteni buni cu Marius Sfecheş, a fost singurul lui coleg care a venit la nunta noastră, a fost de mai multe ori la noi acasă, nu pot să cred că a murit acolo. Nu vreau ca şi soţul meu să păţească la fel", spune tânăra care urmărea cu emoţii ceremonia de încheiere a celei mai dificile misiuni a Şoimilor de până acum.

image

Batalionul 812 Infanterie Bistriţa, Şoimii Carpaţilor, a fost înfiinţat la Dej în 1 martie 1995, iar după cinci luni este dislocat la Bistriţa, acolo unde îşi desfăşoară activitatea până în prezent. În cei 16 ani de existenţă, şoimii au participat la trei misiuni în Kosovo în perioada 2001-2003, o misiune în Irak în 2004 şi trei misiuni în Afganistan în 2002, 2006 şi 2010-2011.

Despre activitatea şoimilor, partenerii din alte ţări au avut doar cuvinte de laudă. Astfel comandantul armatei a treia a SUA, LTG William G. Webster declara în decembrie 2010: „O unitate impresionantă cu mândrie şi moral ridicat. Felicitări pentru succesul vostru din Zabol, pentru că aţi făcut viaţa mai bună poporului afgan. Devotamentul şi profesionalismul  vostru au însemnat mult pentru noi toţi".

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite