Maria Ulecan nu dă Bistriţa pentru Chicago

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Maria Ulecan a fost consilier judeţean, are o mică afacere proprie, dar crede că cea mai mare realizare a sa este faptul că este o mamă şi o soţie bună. În timpul liber, bistriţencei îi place să cultive flori şi spune că şi-a transformat apartamentul într-o mică seră.

Copil orfan de tată de la cinci ani şi înconjurată de patru fraţi, Maria Ulecan a fost dintotdeauna cochetă şi cea mai mare plăcere a ei era aceea de a încălţa pantofii cu tocuri ai unei verişoare mai mari, a-şi înfăşura în jurul ei o perdea pe post de rochie şi a se juca de-a domnişoara. Deşi au trecut anii de când era fetiţa încântată de pantofii înalţi, Mariei Ulecan încă îi mai place să poarte tocuri şi să fie mereu cochetă. „Consider că aşa trebuie să fie orice femeie, să fie aranjată, să poarte tocuri şi să fie feminină, dar în acelaşi timp independent şi sigură pe sine", consideră bistriţeanca.

Despre destilul ei, Maria Ulecan spune că a fost mereu acelaşi, paşii au dus-o departe de Bistriţa, dar mereu s-a întors pe meleagurile pe care le iubeşte atât de mult. Chiar dacă s-a născut în judeţul Bistriţa-Năsăud, a crescut în judeţul Mureş, apoi a mers la studii la Timişoara şi după o scurtă perioadă de timp petrecută acolo s-a întors la Bistriţa. „Iubirea vieţii mele era aici şi nu am putut sta prea mult timp despărţiţi. Am decis să ne mutăm amândoi la Bistriţa şi ne-am angajat în cadrul Fabricii de Sticlă", povesteşte Maria motivul pentru care a renunţat la un oraş mare în favoarea Bistriţei.

A fost de şapte ori în America

Ulterior viaţa a dus-o mai departe, până în Statele Unite ale Americii, în Chicago, acolo unde sa stabilit fiica sa, Consuela, dar nici acolo nu a putut sta prea mult. „Eu am mers de şapte ori până acum în America, dar nu am putut sta niciodată mai mult de o lună, maxim două", spune bistriţeanca. Deşi în timpul vizitelor la copii ar fi avut şanse să rămână, a refuzat de fiecare dată şi s-a întors la Bistriţa, la mica afacere pe care o are aici şi care îi oferă independenţă financiară, dar mai ales la cabana de la Colibiţa, locul în care se simte cel mai liberă.

„După ce fiica mea a plecat din ţară şi s-a stabilit în Statele Unite, eu şi soţul meu am încercat să ne găsim o ocupaţie şi atunci ne-am hotărât să ne facem o micuţă cabană la Colibiţa. Acolo am ocazia să îmi pun în practică una dintre cele mai mari pasiuni ale mele,  floricultura. Îmi place să cultiv flori de toate felurile, am adevărate rondouri pe care trecătorii se opresc de multe ori să le admire de peste gard. Şi acasă la Bistriţa mi-am transformat balconul într-o adevărată seră de flori şi primăvara cumpăr din piaţă toate noile specii care apar pe piaţă", povesteşte bistriţeanca.

În ciuda a tot ce a reuşit să realizeze până acum pe plan profesional, consideră că cea mai mare realizare a ei este fiica pe care o are. Consuela este în prezent profesoară de muzică la o şcoală privată pentru elite din Chicago, iar mama sa este extreme de mândră de ceea ce a reuşit să facă fiica sa, pianistă foarte talentată care a terminat Conservatorul. „Cea mai frumoasă perioadă a vieţii mele a fost cea în care fiica mea studia muzica, atunci când o ajutam să exerseze, când mergeam la concertele ei, era minunat", susţine cu tărie Maria Ulecan.

Ce credeţi că ar trebui să învăţăm de la americani?

De fiecare dată când mă duc mă impresionează cel mai mult serviciile pe care le au ei şi care cred că noi nici în 50 de ani nu vom reuşi să le oferim cetăţenilor ţării. De asemenea acolo legea se respectă, nu ca la noi unde este obţională, există o disciplină în tot ceea ce se face, începând de la trafic şi ar mai fi multe altele

Profil

Născută: 25 iunie, 1954, Ţagu

Studii: Studii tehnice de contabilitate la Timişoara

Stare civilă: Căsătorită, o fiică şi un nepoţel.

Nu îi place:

Pe lângă faptul nu nu îmi place sa fiu minţită, nu îmi place nici să mint la rândul meu. De asemenea nu îmi plac femeile care se pisicesc şi încerc pe cât posibil să evit oamenii prea grăbiţi, care nu au timp să stea să cugete şi care vorbesc în general despre Eu şi nu despre Noi.   

Îi place:

Spune că adoră să asculte muzică, în special muzică folk. „Mai mult de jumătate dintre CD-urile şi DVD-urile pe care le am acasă sunt cu muzică folk. Îmi place foarte mult regretata Tatiana Stepa, dar şi folkiştii recunoscuţi precum Ducu Bertzi, Victor Şeicaru. Îl admir pe bistriţeanul nostru Florin Săsărman", spune bistriţeanca.

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite