Sărbătorile au adus de două ori mai multe incendii ca anul trecut
0Sărbătorile de iarnă de anul aceasta au stat sub semnul incendiilor. Opt case şi o biserică au fost afectate de foc în doar o săptămână. Din 25 decembrie şi până pe 3 ianuarie au fost înregistrate opt incendii, spre deosebire de patru câte au fost semnalate în aceeaşi perioadă a anului trecut. Principalele cauze sunt hornurile necurăţate şi dispozitivele improvizate pentru încălzit.
Potrivit datelor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa, în ultima săptămână din decembrie şi primele trei zile din ianuarie, la nivelul judeţului au fost înregistrate opt incendii. „În acelaşi interval de timp al anului trecut au fost doar patru. Prin urmare s-a înregistrat o creştere cu 100% a incendiilor în preajma sărbătorilor", a declarat maiorul Vasile Trifan, purtătorul de cuvânt al ISU Bistriţa.
A ars biserica penticostală din Strâmba
Cel mai grav incendiu a avut loc pe 2 ianuarie în satul Strâmba din comuna Josenii Bârgăului. O casă a ars în totalitate iar biserica penticostală din vecinătate a fost distrusă în proporţie de 70%. După ce au lucrat la biserică mai bine de 15 ani, la câteva luni de la finalizare, credincioşii de acolo au rămas fără lăcaşul lor de cult. „Suntem în jur de 100 de familii care ne chinuim de mulţi ani să adunăm bani. În această toamnă am reuşit să o terminăm şi am fost bucuroşi că putem sta şi noi liniştiţi", povesteşte Simion Rocnean, cel care a donat comunităţii terenul pe care s-a construit biserica.
Cauzele incendiului nu sunt cunoscute, dar se ştie că a pornit de la o casă care se afla în vecinătate. „Nu reuşim să ne dăm seama cum a izbucnit incendiul, vecinii de la vale de noi erau plecaţi de vreo două zile de acasă, aşa că nu înţelegem cum a pornit focul", povesteşte Rocnean. Casa vecină a ars în totalitate, fiind din lemn, iar biserica, în proporţie de 70%. „A ars acoperişul şi totul a căzut în interiorul clădirii distrugând ce a fost acolo. Ne-au rămas geamurile, uşile, caloriferele şi centrala termică, restul nu vom mai putea folosi", explică bărbatul.
Primarul comunei Josenii Bârgăului, Tudorel Ciotmonda, spune că se derulează o anchetă pentru a stabili exact care sunt cauzele. „Nu ştim detalii despre ce s-a întâmplat acolo, un vecin a anunţat pompierii şi aceştia au făcut ce au putut. Noi am discutat deja să-i ajutăm cu lemn pentru a putea să îşi refacă aşezământul", susţine edilul.
Coşurile de fun, principala cauză
Pe lângă incendiul de la Strâmba, în cursul zilei de duminică a mai avut loc unul, pe strada Ostaşului în Bistriţa. Pagubele nu au fost mari şi pompierii au reuşit să-l ţină sub control. Pe raza municipiului a mai fost o casă afectată din foc în ultimele zile. Pe 29 decembrie, la Sărata, o familie a rămas fără acoperiş deasupra capului. Ştean Galuşnyak, şeful serviciului voluntari pentru situaţii de urgenţă din cadrul Primăriei Bistriţa spune că incendiul a fost unul tipic pentru acest sezon. „Iarna, cele mai multe incendii au loc din cauza hornurilor necurăţate sau a dispozitivelor improvizate de încălzire. La Sărata, hornul casei era scos doar până în pod şi nu ieşea afară prin acoperiş, aşa cum ar fi trebuit", explică acesta.