Ziua Tineretului, sărbătorită cu mici, jocuri şi karaoke

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei care nu au gustat jocurile în aer liber şi concertele din Pădurea Schullerwald organizate de Primărie au încins gratare pe petecele de verdeaţă din jurul Bistriţei. Alţii au aruncat cu undiţa la peştele din lacuri în aşteptarea deschiderii sezonului de pescuit pe râuri

Pentru că minivacanţa de 1 şi 2 mai s-a nimerit în perioada weekend-ului  prea puţini bistriţeni au plecat din judeţ. Majoritatea au profitat de vremea bună  şi au ieşit la un mic sau un grătar în aer liber cu prietenii, în apropierea Bistriţei, dar şi la Sigmir, Colibiţa, Tihuţa sau Sângeorz-Băi. Astăzi vremea nu a mai fost la fel de generoasă ca şi ieri, maxima a fost atins doar 23 de grade  faţă de 27 cât s-a înregistrat sâmbătă,  dar câţiva nori şi puţin vânt nu i-a descurajat pe amatorii de aer curat şi mâncare la grătar.

Schullerwald a dat tonul la distracţie

Centrul distracţiei a fost, ca şi ieri, poieniţa rebotezată recent cu numele de Pădurea Schullerwald, unde oamenii municipalităţii au fost maeştrii de ceremonii. Jocuri şi concursuri de paintaball, cursă cu trei picioare, concurs de mâncat lămâi, karaoke  şi multe altele , majoritatea  dotate cu premii, au fost ingredientele distracţiei care a început în jurul orelor 14,00.

Pe scena amenajată în Schullerwald au evoluat dansatorii de la In Action, trupa de dans stradal , urmată de dansatorii de la „Floris", dar şi trupele de majorete  „Lotus" , precum şi cea a Colegiului Naţional „Andrei Mureşanu". De la ora 16,00  este anunţat un concert „Prefix 990", iar de la 17,00 este aşteptat  concertul trupei Crush şi Alexandra Ungureanu, aduse pe cheltuiala Primăriei Bistriţa.

Gratarele, cu rezervare

Nici cei vârstnici nu au refuzat distracţia de Ziua Tineretului. Încântaţi de ziua de ieri la pădure, mulţi bistriţeni au venit la Schullerwald de la 7,00 dimineaţa, ca să prindă unul din cele 20 de locuri special amenajate cu băncuţe şi grătare şi aprovizioante cu cărbuni şi lemne pentru foc de municipalitate. „Mi-a plăcut ieri, dar n-am prins loc la măsuţa cu grătar, aşa că l-am trimis pe soţul de dimineaţă. Ce, credeţi că nouă nu ne place Alexandra Ungureanu?", spune Ioana Apostolescu, o casnică de 59 de ani, sosită la pădure cu prietenii şi familia.

Bistriţa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite