Bistriţa: Vrei carte, ai parte de noi apariţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Biblioteca Judeţeană pune la dispoziţia cititorilor cărţi pe care nu mulţi şi le pot permite Cei care vor să citească în vacanţă şi altceva decât lecturile obligatorii, pot să aleagă între ştiinţă, filosofie, istorie, dar şi lecturi uşor de digerat într-o călătorie cu trenul

În timpul anului şcolar, Biblioteca Judeţeană Bistriţa-Năsăud este asaltată de cititori, ale căror solicitări se învârt, ce predilecţie, în jurul lui „Ion”, „Mara”, „Moromeţii” şi alte lecturi şcolare. Cei care nu se dezic de lectură nici în vacanţă, au acces la cele mai noi achiziţii ale bibliotecii, printre care se află şi cărţi rare, pe care nu toată lumea şi le permite.

Filosofie, ştiinţă şi istorie

Pentru pasionaţii de istorie care şi-au propus să cunoască Antichitatea altfel decât prin filmele spectaculoase turnate la Hollywood, „Caligula” de Anthonny A. Barret, „Căderea Romei şi sfârşitul civilizaţiei” a lui Bryan Word-Perkins pot reprezenta o opţiune. Tot la rubrica istorie se află şi „Duşmanii Romei de la Hannibal la Attila”, de Philip Matyaszak.
O carte preţioasă destinată celor atraşi de filosofie este lucrarea lui David Boucher şi a lui Paul Kelly, „Mari gânditori politici de la Socrate până astăzi”.

O altă serie de lecturi, pentru „curajoşi”, sunt cele din domeniul ştiinţei: „Amprenta lui Galileo” de Peter Atkins, „Universul Magic” a lui Nigel Calder, „Ecuaţia care n-a putut fi rezolvată” a lui Mario Livio, „Big Bang” de Simon Singh şi „Universul elegant” a lui Simon Singh. „Toate acestea sunt ediţii scumpe pe care oamenii nu şi le pot permite şi atunci măcar biblioteca trebuie să le aibă”, spune Marcel Seserman, bibliotecar.

Lecturi „gossip girl” şi de noptieră

Pentru cei care preferă să se delecteze, în schimb, cu o lectură uşor de digerat într-o călătorie cu trenul, colecţia Editurii Polirom este în top. Cărţi precum „Margarita cu gheaţă” – un crime chick amuzant al noului mileniu – sunt cerute în permanenţă, fiind recomandate de la cititor la cititor, cum se recomandă un coafor bun. Acestea întâmpină mai ales preferinţele reprezentantelor curentului „gossip girl”.

Din colecţia „Cartea de pe noptieră” se află „Strigătul”, de Laurent Graff, un roman cu trimitere la celebrul tablou a lui Munch. Amatorii de exotism se pot delecta şi cu „Maestrul de ceai” a lui Yasuchi Ynoue, din aceeaşi colecţie.

O altă lectură agreabilă poate fi „Maestrul”, de Colm Tóibin, despre care „The Guardian” scria că este „o carte îndrăzneaţă, profundă şi fermecător de inteligentă”. De asemenea, „The New York Times” consemnează că Ha Jin, autorul cărţii „Gunoaiele războiului”, este „cronicarul unor episoade uitate dintr-un război uitat”.

O carte captivantă este şi romanul lui André Baillon, „Povestea unei Marii” – un story despre o femeie care îşi păstrează bunătatea şi candoarea în ciuda unui şir de întâmplări care o pun în permanenţă în situaţia de a se prostitua.  

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite