Bistriţa: Portret/ Victor Ştir, bunicul copiilor din cartier
0
Pensionarul, care administrează un mic magazin de cartier, are mereu câte ceva pentru copiii care îi trec pragul. De altfel cu toţii, şi mai mari şi mai mici, nu-i spun altfel decât „Bunicul”.
Şofer de meserie, nea Victor a văzut Mediterana încă de pe vremea când românii ieşeau greu din ţară şi chiar şi atunci, numai în ţarile socialiste, „prietene”. A făcut parte din detaşamentele de muncitori vrednici, aleşi să muncească pe rupte, pe şantierele lui Gaddafi, dictatorul libian cu care Ceauşescu bătuse palma în anii 80. Au fost cu sutele numai din Bistriţa şi le-au ridicat libienilor vreo 2000 de apartamente în Tripoli, şcoli, ba chiar şi un port. Din Libia are şi cele mai frumoase amintiri: marea de un albastru ireal, pe coasta căreia conducea zilnic zeci de kilometri, peisaje unice, dar şi accesul pentru el şi familia sa la un trai peste standardele vremii. „ Salariul rămânea în ţară la familie, iar aici câştigam diurnă 55 de dolari. Cumpăram televizoare, cafea, Kent, dulciuri şi haine, pe care le aduceam în ţară. Libia era considerată ţară din lumea a III-a, dar găseai acolo de toate, lucruri pe care nici nu le visai în România, „statul în curs de dezvoltare”, cum ne spuneau conducătorii de atunci. „ Toţi cei plecaţi atunci au făcut bani frumoşi” îşi aminteşte cu nostalgie fostul şofer. E drept că viaţa, într-un stat musulman şi pe daesupra şi socialist, era cam strictă, libienii cu ochii în patru, ruşii, omniprezenţi cam brutali şi aroganţi, iar securiştii români, erau o prezenţă comună: „ Dar să ştiţi că securiştii noştri nu erau răi, ne mai spuneau cum să ne comportăm ca să nu avem probleme, dar închideau ochii la multe. Chiar şi din ţuica pe care o făceam noi românii, ilegal, că de ne prindeau ăia din miliţia libiană era bai mare, se cinsteau şi ei. Iar valută şi aur aduceam în ţară şi noi şi ei, deşi ştiţi că nu era voie”. În Libia cei mai insolenţi erau însă ruşii, aflaţi şi ei cu miile la muncă: „ Ei erau şefii, ei dădeau tonul. Când stăteam la coadă la vreun magazin ei veneau şi se băgau în faţă. Nu se punea nimeni cu ei. Se purtau ca stăpânii”, îşi aminteşte Victor Ştir.
Ţuică de portocale, invenţie românească
Despre ţuica de portocale pe care o făceau românii, dornici de tăria de prune de acasă , prin Libia, s-au ţesut multe poveşti. Majoritatea sunt adevărate.” Era tare bună ţuica aia”, îşi aminteşte pensionarul.” Era foarte strict cu alcoolul acolo. Dar românaşii noştri nu s-au lăsat şi şi-au făcut-o după reţeta de acasă. O aveam ascunsă în podeaua camerei. Degeaba au venit miliţienii libieni pe acolo, că n-au dat de ea”, deapănă mai departe amintiri.
După pensie, Victor Ştir şi-a deschis un mic magazin de cartier cu haine pentru buzunarul oricui. Aşa cât să-şi ducă traiul el şi soţia sa. Toată ziua stă pe la magazin şi mai dă o mână de ajutor la un vecin, mai aruncă câte un ochi pe la maşinile cunoscuţilor şi se joacă cu copiii. Pentru copii mai ales, întotdeauna are un dulce, ori câte o hăinuţă. Şi cu toţii îl iubesc şi ştiu că el este Bunicul.
Ce-i place:
Să muncească. Crede că munca îl înnobilează pe om. “ Mi-a plăcut întotdeauna să iau exemplu de la cei harnici, nu m-am lăsat niciodată mai prejos, am tras cu ochiul către ceilalţi şi mi-am spus: şi eu pot să fac asta”
Ce nu-i place:
Detestă minciuna: “ nu-mi plac oamenii mincinoşi, cei care nu se ţin de cuvânt, cei care una spun şi alta fac, oamenii care nu au caracter”. Nu înţelege de ce vecinii nu pot convieţui în armonie: “ sunt unii care nu ţin cont de ceilalţi, îi batjocoresc, nu vor să trăiască în respect, unul faţă de celălalt”
Întrebări şi răspunsuri:
Cum credeţi că va evolua Bistriţa?
V.Ş. Bine, cu condiţia ca şi autorităţile să fie mai ferme. Şi ar trebui să se priceapă mai bine la ceea ce fac. Vin câteodată să constate ceva, şi în loc să se uite pe ce scrie în acte, ei trag concluzii cum vor.
Despre politicieni, ce părere aveţi?
V.Ş. Eu urmăresc mult emisiunile astea de politică. Dar de la o vreme sunt tare dezamăgit. Oamenii ăştia, politicienii ar trebui să nu mai mintă atât. Nici nu mai pot să-i văd în ochi de la o vreme. Numai se ceartă şi nu fac nimic.
Profil personal
Născut: 6 octombrie 1946, Ciceu Poieni
Ocupaţie: Administrator, întreprindere de familie
Educaţie: 8 clase
Profesie:şofer
Familie: Căsătorit, un băiat, o nepoţică de 2 ani
Se încarcă comentariile...
