Stiri din Bistrita

Vezi care este reţeta anului la Bistriţa GALERIE FOTO

29 octombrie 2011, 17:52 |  Autor: Anamaria Cadiş | 

Cuvinte cheie: adevarul, bistrita, reteta, gastronomie, ,

Sărmăluţele cu păsat sunt reţeta anului la Bistriţa

bistrita

Sărmăluţele cu păsat sunt reţeta anului la Bistriţa

 

În cadrul Târgului Turistic Medieval organizat în weekend la Bistriţa a fost desemnată cea mai bună reţetă tradiţională servită la restaurantele din oraş: sărmăluţe cu păsat.

Consursul de gastronomie organizat sâmbătă pe pietonalul Liviu Rebreanu din Bistriţa şi-a desemnat câştigătorii şi a stabilit că până anul viitor reţeta oraşului va fi sărmăluţele cu păsat realizate la Restaurantul Decebal din Bistriţa. Deşi nu s-au ridicat ca şi prezentare la standardele altor standuri, bucătarii de la Decebal au impresionat juriul cu gustul delicios al sarmalelor prezentate. „Nimic din tot ce am gustat la cele opt mese nu s-a ridicat la calitatea acestor sarmale. Deşi nu sunt o împătimită a sarmanelor, acestea au fost delicioase", a declarat Roxana Arieşan, unul dintre membrii juriului, alături de primarul Ovidiu Creţu şi maestrul bucătar Adrian Pop.

CLICK pe poze pentru Galerie Foto

Reţeta sarmanelor câştigătoare rămâne însă secretă, bucătăreasa restaurantului mărturisind totuşi unul dintre  secretele care le face mai bune decât restul sărmăluţelor servite în oraş. „Sunt făcute cu păsat de la bunica mea de la ţară, păsatul fiind porumb măcinat mai mare decât pentru făină. De asemenea este foarte importantă şi oala de lut în care le facem şi care are calitatea de a păstra foarte bine gustul, mult mai bine decât oalele metalice", explică Mihaela David, directorul restaurantului.

Pe lângă sărmăluţe, juriul a desemnat şi cel mai elegant şi rafinat fel de mâncare, costiţa de miel prezentată de restaurantul Metropolis, dar şi cel mai bun desert, budica de orez şi mere cu siorop de vişine. De asemenea s-a oferit premiul pentru cea mai bună reţetă săsească, rulada de piept de pui cu sos de vişine a restaurantului Central şi cea mai originală reţetă prezentată, rulada de piept de pui cu prune uscate şi gutui a restaurantului Şerif din Unirea.  

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Dascălii nominalizaţi în campania „Profesorii cu care Bistriţa se mândreşte“

    În urma nominalizărilor făcute de cititori pe site-ul bistrita.adevarul.ro, redactia „Adevărul ...

    Cântăreţ de muzică populară, trimis în judecată pentru un tun de peste 100.000 de lei

    Radu Potoran, cunoscut cântăreţ de muzică populară, soţia sa Gabriela şi contabila Daciana Mo ...

    Un consilier judeţean are unul dintre cele mai frumoase balcoane cu flori din Bistriţa

    Concursul organizat de Primăria Bistriţa pentru a desemna cele mai frumoase balcoane cu flori ş ...

    Unde este ascuns aurul? Cine are cele mai mari rezerve din lume

    Preţul aurului a crescut cu aproximativ 15% în 2011, fluctuând în jurul valorii de 1.600 de do ...

    Un an de la cea mai urâtă crimă din Bistriţa Năsăud. Criminalul e încă în libertate

    Crima de la Buduş în care o femeie de 70 de ani a fost ucisă cu bestialitate a rămas şi după un ...

    Pietrele cântătoare de la Tarna Mare

    La ieşirea din comuna Tarna Mare, spre băi, într-o zonă păduroasă, se ridică dealul Corn, iar s ...

    Dispar directorii de grădiniţe. La anul ar putea intra în istorie şi directorii de şcoli

    Grădiniţele din Zalău vor fi absorbite, din toamnă, de şcolile gimnaziale din oraş. Asta au dec ...

    Prostituatele bistriţene obligate la muncă în folosul comunităţii

    Pentru amenzile primite în 2011 şi neachitate, judecătorii bistriţeni au decis transformarea lo ...

    VIDEO Accident cumplit la intrare în Răşinari – o tânără a rămas cu o ţeavă metalică înfiptă în cap GALERIE FOTO

    O tânără de 25 de ani a avut parte de un sfârşit cumplit, după ce maşina în care se afla a izb ...

    Doar doi bistriţeni au promovat anul acesta examenul de intrare în magistratură

    Dintre 24 candidaţi înscrişi iniţial din judeţ, la cea de-a doua probă au fost admişi doar patr ...


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

    Du-te acasă, bodyguard!

    Petre Barbu

    Şi am uitat, la dracu’!, să mă iubesc şi să-mi iubesc îngerul meu păzitor.     

    Se poartă căpuşele

    Simona Catrina

    Mi-amintesc de un amic bun ca un corn cald, generos şi chitit pe o viaţă onestă, îndrăgostit ghem de o colegă de facultate.

    Papagalul lui Flaubert

    Andrei Craciun

    Am aniversat de curând, în tăcere, fără fast, ba chiar fără niciun martor, un deceniu de când sunt flaubertian.

    Restauraţia

    Liviu Avram

    Cel mai norocos personaj din procesul Trofeul Calităţii este Adrian Năstase.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole