Bistriţa: Unitatea mobilă pentru romi staţionează la Primărie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bistriţa: Unitatea mobilă pentru romi staţionează la Primărie
Bistriţa: Unitatea mobilă pentru romi staţionează la Primărie

O autoutilitară de peste 27.000 de euro stă nefolosită pentru că niciun medic nu vrea să se plimbe cu ea. Proiectul „Unitate mobilă pentru romii din Sărata”, finanţat cu bani europeni, nu se poate pune în practică pentru că niciun medic nu vrea să asigure asistenţă primară pe un salariu de 480 de lei

Achiziţionarea unei autoutilitare care să asigure servicii medicale primare pentru 335 de romi din cartierul Sărata, Valea Stejei şi zona de lângă rampa de gunoi a Bistriţei se loveşte de lipsa de personal medical. Cu toate că proiectul, votat în luna februarie şi finanţat cu aproape 48.000 de euro din fonduri Phare, este unic în judeţ, acesta atârnă de un post de medic primar neocupat. La primul concurs s-a prezentat doar un candidat, care a refuzat să semneze un angajament cu primăria, în condiţiile de muncă existente: patru ore de muncă pe zi pentru un salariu sub cel minim pe economie. În timp ce autorităţile locale stau liniştite că în cinci ani este destul timp pentru a găsi un medic, specialiştii  în medicină  nu se arată interesaţi de ofertă, iar experţii în problemele romilor spun că proiectul nu trebuie pierdut.

Medic plătit cu 480 de lei

Achiziţionarea unei autoutilitare, a echipamentelor medicale şi a unei aparaturi care să asigure servicii medicale generale pentru 335 de romi din cartierul Sărata face parte dintr-un proiect de îmbunătăţire a condiţiei romilor, prevăzut în programul Phare 2006. Primăria Bistriţa şi-a dat acordul pentru finanţarea a puţin peste 6.000 de euro din valoarea totală a programului, restul de bani - până la peste 54.000 de euro - fiind asiguraţi din fonduri europene. Până acum, s-au achizionat o maşină de peste 27.000 de euro, materiale medicale de aproximativ 2.000 de euro şi s-a comandat aparatură electronică de 14.000 de euro. Toate acestea aşteptă un medic care să le folosească, programul fiind blocat până la ocuparea acestui post. „Un singur candidat s-a prezentat la concurs, dar a refuzat semnarea contractului. Salariu este de 480 de lei pentru o jumătate de normă, adică patru ore pe zi. Perioada de implementare este de cinci ani. Vom organiza concursuri până la ocuparea postului”, a precizat purtătorul de cuvânt al Primăriei, Mihai Ruşti. De altfel, medicii recunosc că salariul este foarte mic şi deloc tentant. „Să lucrezi patru ore pe zi cu persoane care nu au acte şi cărora nu le poţi prescrie reţete gratuite decontate de Casa de Asigurări, pentru că nu sunt asiguraţi, nu e aşa de uşor. Salariul mi se pare enorm de puţin, mai ales că nu poţi să îţi duci la capăt actul medical”, este de părere Ecaterina Marica, medic de familie la un cabinet din Bistriţa.

Situaţia romilor din Sărata este îngrijorătoare pentru că mulţi nu sunt înscrişi pe listele unui medic de familie. „Mulţi dintre ei nu sunt asiguraţi, alţii nu au apelat la un medic de familie niciodată. Proiectul urmăreşte şi o luare a lor în evidenţă”, a precizat Marcela Lăcătuş, expert local în problemele romilor.

Bistriţa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite