Bunuri de-ale lui Rebreanu, cumpărate cu 50.000 de lei. Vezi ce a ajuns la muzeul din Bistriţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Colecţia cumpărată de la moştenitorul scriitorului a costat 50.000 de lei. Din colecţie fac parte scrisori, fotografii, documente şi obiecte de familie, printre care o bucată din lemnul spânzurătorii lui Emil Rebreanu.

Muzeul Judeţean Bistriţa-Năsăud a cumpărat sute de documente, scrisori şi obiecte de familie de la moştenitorul scriitorului Liviu Rebreanu, nepotul de frate Ilderim Rebreanu, domiciliat în comuna Bogdana, judeţul Teleorman. Tranzacţia care s-a finalizat ieri, după luni de negocieri, a costat 50000 de lei, bani care urmează să fie viraţi din conturile Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud.

Preţiosul transport, care s-a făcut miercuri, a fost însoţit de consilierul judeţean Andrei Moldovan, implicat de câteva luni alături de reprezentanţi ai Muzeului Judeţean în evaluarea documentelor şi negocierile cu proprietarul acestora.„Este vorba de aproximativ 1000 de piese reprezentând documente de familie, scrisori, obiecte şi tablouri aparţinând familiei Rebreanu. Sunt ultimele din fondul Rebreanu aflate în colecţii particulare şi am crezut că este o datorie de onoare să le aducem în Bistriţa-Năsăud", a precizat profesorul Andrei Moldovan.

Au valoare sentimentală

În cutiile care au ajuns la muzeu se găsesc numeroase obiecte cu mare valoare sentimentală pentru familia scriitorului, printre care şi obiecte care au aparţinut lui Emil Rebreanu, fratele executat în primul război mondial. Printre acestea figurează şi un fragment din lemnul spânzurătoarei pe care a pierit fratele scriitorului.

„Unele dintre obiecte printre care fotografii înrămate, goblenuri, un baston, vor ajunge probabil la casele memoriale. Dar majoritatea vor rămâne ca fond documentar la Muzeul Judeţean. Nu vor schimba lucrurile în privinţa receptării lui Liviu Rebreanu, dar relevă şi întregesc o anumită atmosferă de familie", spune andrei Moldovan.

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite