Bistriţa: Tur umanitar pe bicicletă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bistriţa: Tur umanitar pe bicicletă
Bistriţa: Tur umanitar pe bicicletă

Alexandru Retenel, George Stan şi Florin Georgescu, care este complet nevăzător, au ajuns la Bistriţa după ce au străbătut  peste 600 de kilometri pe bicicletă.

Cei trei au ponit de o săptămână din Bucureşti, au trecut prin Buzău, Focşani, Bacău, Piatra Neamţ, Topliţa etc. şi următorul obiectiv este Sighetul. Scopul cursei a fost unul umanitar. Băieţii au încercat să-l ajute pe unul dintre prietenii lor, a cărui stare de sănătate este foarte gravă. Aceştia nu au fost, însă, sprijiniţi în iniţiativa lor, însă au continuat să răspândească mesajul turului pe care îl fac, un mesaj al voinţei.

În vizită la „Memorialul durerii”

Florin Georgescu, complet nevăzător,  spune că au dar startul acestui tur al României atât pentru a evada din „cotidianul gri”, dar mai ales pentru a transmite tuturor un mesaj pozitiv. „Dacă unul ca mine se poate urca pe bicicletă şi poate face atâţia kilometri, înseamnă că e efortul  nu e chiar atât de mare şi e doar o chestiune de voinţă”, spune Florin. Acesta mai precizează că la Sighet urmează să viziteze „memorialul durerii”, unde îl vor întâlni şi pe un alt prieten de-a lor, căruia îi lipseşte un picior şi care, anul trectu, a făcut şi el turul României  pe bicicletă.   

Bistriţa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite