O bistriţeancă a impresionat familia Ceauşescu mânuind păpuşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sultana Salvan a mânuit păpuşi 50 de ani
Sultana Salvan a mânuit păpuşi 50 de ani

Sultana Salvan, sau Nita, aşa cum o cunoaşte întreg oraşul, şi-a dedicat toată viaţa copiilor, lucrând ca educatoare şi în timpul liber mânuitor şi regizon în cadrul trupei de teatru de păpuşi Nichipercea, din Bistriţa

Nita Salvan provine dintr-o familie cu o tradiţie culturală care se întinde pe parcursul a sute de ani, bunicul ei a fost preot greco-catolic, iar tatăl său ofiţer în armată şi apoi profesor. Pentru ea şi sora ei Iustina era de la sine înţeles să intre în învăţământ după ce termină şcoala, iar pentru că a iubit extraordinar de mult copiii mici a decis să rămână educatoare.

În cei 32 de ani cât a fost educatoare, cea mai mare parte a timpului a fost şi director de grădiniţă şi prin mâna ei au trecut sute de copilaşi care acum îşi amintesc cu drag de tanti Nita, cea care era mereu cu zâmbetul de buze, cânta mereu şi îi învăţa cum să se joace. „Am fost directoare la două cămine din Bistriţa, ambele le-am luat de la zero. Am stat lângă cei care le-au construit până le-au terminat, am supravegheat lucrările până la sfârşit şi mă mândresc cu faptul că am condus cel mai mare şi mai modern cămin din Bistriţa. Aveam 16 educatoare, fiecare cu câte o grupă de copii, atunci când eram la căminul de pe strada Rodnei", îşi aminteşte fosta educatoare.

50 de ani de teatru de păpuşi

Fiind o fire activă, nu a putut rămâne doar la activitatea din cadrul căminului, spune că avea nevoie şi de altceva. De aceea atunci când Alexandru Misiuga i-a propus în 1954 să înceapă să facă teatru de păpuşi a acceptat cu plăcere. „A venit în Bistriţa un regizor de teatru de păpuşi din Cluj şi i-a propus lui Misiuga să facem trupă şi la Bistriţa. A adunat mai multe educatoare şi am pus bazele trupei. Am învăţat să mânuim de la regizori foarte buni veniţi de la Cluj şi din alte oraşe unde erau trupe profesioniste, iar la primul concurs la care am participat am luat locul I, cu piesa „Maşenka şi ursul". Îmi amintesc că a fost foarte greu la început, ajungeam acasă şi plângeam de cât mă dureau mâinile, am vrut chiar să renunţ la un moment dat, dar îmi intrase microbul în sânge şi m-am întors după câteva zile", îşi aminteşte Nita Salvan, începuturile trupei de teatru Nichipercea, cea mai veche formaţie existentă la Casa de Cultură în Bistriţa.

A impresionat-o pe Elena Ceauşescu

An de an au continuat să participe la concursuri de teatru de păpuşi în toată ţara şi o singură dată s-au clasat pe locul III, în rest s-au întors tot cu premiul cel mare. În 1971 au jucat chiar în faţa lui Nicolae Ceauşescu, prezent în acel an la gala Laureaţilor. „A fost o adevărată aventură atunci, pentru că nu ştiam dacă vom câştiga ceva, aşa că am plecat repede la gară să prindem trenul, înainte de a apuca să ştim câştigătorii. În timp ce eram pe peron s-a anunţat prin staţie că trupe de teatru de păpuşi din Bistriţa este aşteptată în faţa Gării să ne ducă înapoi pentru că am câştigat premiul I. Ne-am întors din drum şi chiar înaitne de intrare m-am pierdut de restul grupului şi nu m-au mai lăsat oamenii de ordine să intru în clădirea unde trebuia să joc. Am încercat să-i conving în toate felurile pe cei care erau acolo, dar nu s-a putut până nu a venit Misiuga după mine cu buletinul. În cele din urmă am reuşit să jucăm şi îmi amintesc şi acum cât de încântată era Elena Ceauşescu în timpul piesei, pentru că am pus în scenă şi secvenţe de dansuri populare româneşti, ceea ce nu s-a mai întâlnit până atunci", povesteşte bistriţeanca.

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite