Studenţii bistriţeni vor face roboţi în scop medical

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Din acest an universitar, 51 de tineri din Bistriţa-Năsăud se vor specializa în inginerie medicală şi robotică, două profile înfiinţate, în premieră, la Bistriţa de către Universitatea Tehnică Cluj-Napoca. Cursurile, ţinute prin sistem video de profesori de la universitatea-mamă, au fost ideea Consorţiului oamenilor de afaceri din Bistriţa-Năsăud şi a directorului Spitalului Judeţean BN

Filialele universitare din Bistriţa îşi deschid, în aceste zile, porţile pentru studenţi. Una dintre acestea, Extensia locală a Universităţii Tehnice Cluj-Napoca, le oferă, în premieră, din acest an, celor care vor să-şi completeze studiile două specializări noi, inginerie medicală şi robotică. Cursurile vor fi susţinute într-un format aparte pentru Bistriţa: din Cluj-Napoca, universitarii vor preda lecţii studenţilor din Bistriţa printr-un sistem video. Coordonatorul Extensiei din Bistriţa, conf. dr.Virgil Ispas, spune că modalitatea de predare prin video va fi aplicată la toate cele patru specializări existente.

Ideea înfiinţării profilelor amintite a venit din partea firmelor din zona industrială a oraşului care duc lipsă de specialişti. „Consorţiul oamenilor de afaceri din Bistriţa, din care fac parte firme precum Comelf, RAAL, Rombat, a venit cu sugestia de a se înfiinţa profile de robotică şi inginerie medicală întrucât au nevoie de specialişti. Comelf  intenţionează chiar să producă aparatură medicală, prin urmare va avea mare nevoie de oameni pregătiţi", mai zice Ispas.

Fac roboţi pentru spitale şi fabrici

Cei 51 de studenţi care s-au înscris la robotică şi inginerie medicală vor învăţa, cu ajutorul unor softuri speciale, cum să proiecteze pe calculator roboţi pentru uz industrial şi medical. „Avem programe speciale cu ajutorul cărora studenţii vor crea roboţi pe care îi vor testa ulterior pentru a se asigura că sunt funcţionali. Roboţii creaţi de ei vor putea fi utilizaţi atât în halele firmelor industriale, cât şi în spitale", afirmă asistentul universitar de la secţia de robotică a Extensiei bistriţene, Mihai Şteopan.

În practică la spital şi în firme

Încântat de înfiinţarea profilelor este şi directorul Spitalului Judeţean BN, profesorul Mircea Gelu Buta. „Am fost unul dintre iniţiatori. Este ceva de viitor mai ales că o fabrică din oraş, Comelf, va produce aparatură medicală. Firma va avea nevoie de specialişti pe care îi va pregăti Universitatea Tehnică, iar spitalul are nevoie de aparatura produsă de firmă. În plus, studenţii vor putea face practica în Spitalul Judeţean", adaugă Buta, care le va fi profesor celor 51 un curs de bioetică.

Celălalt iniţiator al înfiinţării specializărilor este directorul Comelf, inginerul Dorin Stoian. „De 5 ani militez pentru crearea unui profil de robotică, iar de 2 ani, pentru cel de inginerie medicală. Vom începe să producem aparatură medicală performantă cam peste doi-trei ani când vor termina facultatea cei 51 de tineri", susţine Dorin Stoian.

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite