Soţia caporalului rănit în Afganistan n-a vorbit până acum cu soţul ei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Caporalul Vasile Zbâncă a suferit mai multe intervenţii chirurgicale în Germania
Caporalul Vasile Zbâncă a suferit mai multe intervenţii chirurgicale în Germania

La douăsprezece zile de la tragicul eveniment din Afganistan în care şi-au pierdut viaţa doi soldaţi români şi un al treilea a fost grav rănit, informaţiile despre starea de sănătate a supravieţuitorului sunt în continuare sumare.

Imediat după explozia bombei artizanale  caporalul Vasile Zbâncă, 29 de ani, a fost  la spitalul militar din Baza Lagman, Afganistan şi apoi la un altul din Germania, unde se află şi în prezent şi unde a fost supus mai multor intervenţii chirurgicale.

 Potrivit maiorului Cristian Mariş, purtătorul de cuvânt al Batalionului 812 Infanterie starea de sănătate a caporalului este stabilă:„A suferit mai multe intervenţii chirurgicale la ambele picioare, starea sa de sănătate este bună. Nu ştim când va fi trimis în ţară", spune oficialul militar. Nici familia nu a a aflat foarte multe detalii despre starea reală a caporalului, ceea ce îi nelinişteşte. Sora acestuia, Laura Decsei ar fi vrut să afle cum se simte chiar de la fratele ei „soţul meu lucrează în Germania şi ar fi vrut să îş viziteze în Spital, însă ni s-a spus că nu se poate încă, Cei de la armată ne-au spus că, probabil săptămâna viitoare cineva din familie va putea totuşi să-l viziteze şi că se vor ocupa ei", relatează sora caporalului.

image

Laura Decsei mai spune şi că oficialii militari ţin legătura cu familia din Şieu şi din Bistriţa, însă se plânge că informaţiile sunt stereotipe: „înţeleg că nu dau detalii ziariştilor , dar ne gândeam că măcar nouă celor din familie să ne spună mai multe. Au spus tot timpul că e bine, că este pe drumul cel bun", povesteşte sora lui Vasile Zbâncă. Potrivit acesteia caporalul a fost supus unui mare număr de operaţii, la ambele picioare, i s-a extirpat şi splina, dar nu are alte leziuni interne: „piciorul stâng a fost zdrobit, doamne fereşte ne este teamă să nu fie nevoie cumva de amputare", se teme de ce este mai rău singura soră a militarului.

Acasă îl aşteaptă soţia şi băieţelul de nouă luni

Soţia lui Vasile Zbâncă, Alina a primit astăzi lucrurile personale ale soţului tocmai din Afganistan. Parcurge foarte des alături de băieţelul ei de nouă luni, Andrei, drumul de la Bistriţa, unde locuiesc la Şieu, la casă părintească a soţului.

image

Spre deosebire de mama şi sora lui Vasile, care i-a auzit acestuia vocea la telefon, Alina Zbâncă n-a reuşit să vorbească cu soţul: „am vorbit doar cu un doctor, care mi-a spus că este bine. Aşteptăm să primească un telefon mobil şi să pot vorbi direct cu el. Sper să putem merge în Germania să-l vedem, pentru că este foarte greu pentru noi", spune soţia, care încearcă să-şi tempereze neliniştea ţinându-şi în braţe copilul.

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite