Bistriţa: Serviciul de Ambulanţă/ „Munca noastră nu este plătită la adevărata ei valoare”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bistriţa: Serviciul de Ambulanţă/ „Munca noastră nu este plătită la adevărata ei valoare”
Bistriţa: Serviciul de Ambulanţă/ „Munca noastră nu este plătită la adevărata ei valoare”

Medicii de pe ambulanţă sunt nemulţumiţi de salarizare şi de vârsta de pensionare. Anca Vituşinschi, medic pe ambulanţă, povesteşte despre ritmul de activitate a unui angajat al ambulanţei, care înseamnă multe ore suplimentare, uzură fizică şi psihică

Solicitaţi 24 de ore din 24, la cazuri dintre cele mai grave şi uneori, surprinzătoare, siliţi să presteze ore suplimentare fără să ştie când vor primi, în schimb, zile libere, angajaţii Serviciului Judeţean de Ambulanţă sunt revoltaţi de felul în care sunt recompensaţi. Prima lor nemulţumire se manifestă faţă de modul de comunicare şi negociere a legii salarizării unice la nivel de ramură sanitară. „Ne aşteprăm ca această lege a salarizării să fie o lege bazată pe realităţi, criteriiile de ierarhizare a salariilor să fie înn funcţie de studii, pregătire, competenţă şi responsaibilitate. Dacă se analizează toate anexele din proiect se vor constata diferenţe nejustificate de la instituţii la instituţii şi chiar de la funcţie la funcţie”, transmite Federaţia Naţională Sindicală „Ambulanţa” , printr-un comunicat de presă. 

Un medic  la 45 714 oameni

Anca Vituşinschi, medic pe ambulanţă şi purtător de cuvât al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Bistriţa-Năsăud povesteşte depsre ritmul obişnuit de activitate al unui angajat al ambulanţei şi despre neajunsurile pe care le întâmpină. „Nu suntem atât de umiliţi cum eram în trecut, darmunca nu este plătită la adevărata ei valoare. La urma urmei, este vorba de viaţa unui om. Programul este de 12 ore, desfăşurat în ture. Bineînţeles, nu este un program fix pentru că dacaă avem de intervenit la un caz nu putem pleca acasă la oră fixă. Orele peste program sunt considerate ore suplimentare şi se recompenseză cu zile libere, atunci când se poate”, spune Vituşinschi. În Bistriţa-Năsăud lucrează 7 medici la 320 000 de oameni, adică un medic la 45 714 oameni. În mod normal, Serviciul Judeţean de Ambulanţă ar mai avea nevoie de 10 medici. 

La 55 de ani, un medic este deja „uzat”

O altă revendicare a celor de la ambulanţă se referă la vârsta de pensionare, care, în cazul lor, este de 65 de ani. Însă, după cum explică Vituşinschi, un medic de ambulanţă este, deja, „uzat”. Astfel, mai adaugă aceasta,  când depăşeşte 60 de ani, îi este imposibil să mai urce până la etajul nouă sau să intervină dacă un paraşutist se accidentează în vârful muntelui. „Este o muncă de noapte, muncă de terne, muncă în condiţii climatice dure, uzura fizică şi psihică este enormă”, încheie Vituşinschi.   

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite