Protestele dascălilor ameninţă Bac-ul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Profesorii bistriţeni decid în aceste zile câţi intră în grevă generală în 31 mai. Deşi liderii de sindicat spun că majoritatea cadrelor didactice  au semnat pentru grevă, profesorii se tem de tăierea salariilor în timpul protestelor. De cealaltă parte, Inspectoratul Şcolar dă asigurări că se va descurca, cel puţin la prima probă de Bacalaureat.

Părerile dascălilor din Bistriţa-Năsăud  sunt împărţite în privinţa intrării în grevă generală în ultima zi a lunii mai. Liderii de sindicat au cerut din nou părerea celor peste 5500 de profesori şi cadre didactice auxiliare din judeţ, după ce 80 % dintre sindicalişti semnaseră deja pentru grevă generală, însă pentru  data de 7 iunie. „Am cerut un nou sondaj printre dascăli, pentru că este vorba despre o altă dată de începere a protestului, 31 mai şi în această săptămână aşteptăm rezultatele din şcoli", spune preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, Titu Rauca.

Profesorii se tem să rămână fără leafă

Sindicaliştii au semnale că ideea de grevă generală nu mai are atâţia suporteri ca la precedentele acţiuni de protest, iar principalele obiecţii sunt legate de teama că se vor trezi cu lefurile şi mai mici de 25 %, cât va tăia Guvernul: „Este greu să luăm o hotărâre. Există ezitarea de a nu pierde şi mai mult la salar. Mulţi colegi au rate şi se tem că nu le vor mai putae plăti dacă fac grevă. Noi la şcoală am făcut deja un referendum. Suntem cu puţin mai mult de 50% cei care suntem în favoarea grevei", explică profesorul Florin Nechiti, liderul sindical de la Liceul de Muzică.  Şi la  Colegiul Naţional  „Liviu Rebreanu", mai mult de jumătate dintre profesori au semnat deja  pentru grevă generală din 31 mai , însă chiar şi printre cei care au spus da, există multe incertitudini: „Sunt dirigintă la clasa a XII-a şi ca şi profesoară şi mamă înţeleg prin ce trec elevii, mai ales cei din clasele terminale şi părinţii lor. Fac parte dintre cei care susţin revendicările, dar este o decizie foarte grea. ", spune Doina Petrean, profesoară la colegiul Naţional „Liviu Rebreanu. Şi lidera de sindicat de la Colegiul Naţional Andrei Mureşanu, Mioara Abrudan vorbeşte despre dificultatea unora dintre colegi de a lua o decizie: „nu se poate estima încă nimic, în 22 aprilie, la ultima grevă au semnat 80 % dintre colegi, însă atunci se ştia că este o grevă pe termen limitat, de o zi. Ori acum nu se ştie câte zile va dura, care vor fi rezultatele. Este o decizie dificilă", explică profesoara.

Inspectoratul Şcolar promite să facă faţă

Intrarea în grevă generală în 31 mai coincide cu o nouă probă de bacalaureat, cea de competenţe lingvistice, când sunt aşteptaţi în examen 3329 de elevi. Pentru acest examen Inspectoratul Şcolar are variante, chiar dacă va fi grevă: „avem experienţa din 22 aprilie anul acesta când ne-am descurcat cu profesorii care nu făceau grevă. Vom proceda la fel, dacă se ajunge la grevă", spune Mihaela Hiticaş, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar. Lucrurile se vor complica însă în cazul probelor scrise: „vom hotâri la momentul potrivit ce este de făcut", mai spune purtătorul de cuvânt al ISJ.

Bistriţa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite