Profesor de sport din Bistriţa, acuzat că a lovit doi elevi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Părinţii nu mai sunt dispuşi să accepte comportamentul violent al profesorului. FOTO: Arhivă
Părinţii nu mai sunt dispuşi să accepte comportamentul violent al profesorului. FOTO: Arhivă

Un profesor de sport de la şcoala din localitatea bistriţeană Şanţ este acuzat că a lovit doi elevi, pe unul dintre ei cu palma, iar pe celălalt cu pumnul, ambele incidente având loc miercuri. Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar spun că profesorul nu este la prima abatere de acest gen.

Incidentul s-a petrecut miercuri, în timpul orelor de curs. „Profesorul de sport Vasile Maternik a lovit cu palma peste faţă mai întâi un elev de clasa a VI-a, care îl atinse cu mingea în timpul orei. Copilul s-a plâns dirigintelui, care s-a adresat Consiliului de Administraţie al şcolii. Pe când se discuta situaţia în consiliu, profesorul a mai lovit şi un al doilea elev, de data aceasta de clasa a V-a, cu pumnul. Aşadar, într-o singură zi a agresat doi elevi, ceea ce este inadmisibil din punctul meu de vedere", a declarat inspectorul de Educaţie fizică şi sport de la Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Bistriţa-Năsăud, Leonida Ilieşiu, citat de Mediafax.

Se pare că profesorul nu este la prima abatere de acest gen. „A mai lucrat şi la Rodna, şi la Ilva Mare. Peste tot a avut probleme de comportament. Părinţii s-au plâns ISJ, autorităţilor locale, noi am dispus sancţiuni, i-am redus salariul cu 15%, i-am dat cel mai mic calificativ. Tot nu şi-a schimbat atitudinea. Acum, şcolile au autonomie şi singurele care pot dispune măsuri sunt conducerile acestora", a mai spus Ilieşiu.

Potrivit inspectorului, directorul Şcolii Generale Şanţ, profesorul Daniel Sasu, a cerut, miercuri, sfatul conducerii ISJ în legătură cu măsurile care se impun a fi luate.

Cei doi copii nu sunt grav răniţi, dar nici părinţii lor, nici ceilalţi profesori din şcoală nu mai sunt dispuşi să accepte un astfel de comportament violent.

Citiţi şi:
Profesorul bătăuş din Bacău, ameninţat cu o armă albă de tatăl copilului pălmuit la ore UPDATE

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite