Primarul Bistriţei, cel mai activ VIP în comunicare din toată Transilvania

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primarul Bistriţei, Teodor Ovidiu Creţu, a primit astăzi Marele Premiu pentru cel mai activ VIP din Transilvania, în domeniul comunicării europene. Distincţia a fost oferită edilului în cadrul Galei Multiplicatorilor de Informaţie Europeană, eveniment desfăşurat la Cluj-Napoca.

"Mă simt apreciat pentru efortul făcut în cei doi ani de a atrage fonduri europene în Bistriţa", afirmă primarul Creţu. El nu a fost singurul bistriţean premiat, precizează purtătorul de cuvânt al Centrului „Europe Direct" Bistriţa, Elena Bărbos. Tot Marele Premiu au luat şi: elevii voluntari de la Şcoala Generală nr. 1 Bistriţa (pentru cei mai activi multiplicatori voluntari), Fundaţia Inocenţi (pentru cei mai activi multiplicatori din societatea civilă), respectiv Consiliul Judeţean al Elevilor (pentru cel mai activ parteneriat).

Lista nu se încheie aici. Premiul I au luat Karina Morar pentru Multiplicatorul Anului 2009, preşedintele CJ al Elevilor, Primăria Bistriţa, Asociaţia Părinţilor de la Colegiul Naţional „Andrei Mureşanu" Bistriţa (pentru cel mai activ parteneriat). Organizatorii au mai acordat premiul II Asociaţiei Părinţilor de la Andrei Mureşanu şi Consiliului Judeţean al Elevilor, dar şi două premii III - Primăriei Năsăud şi Asociaţiei Ascendent din Bistriţa. „Judeţul nostru a obţinut cele mai multe premii la Gala Multiplicatorilor", adaugă Elena Bărbos.

Gala Multiplicatorilor este o manifestare organizată de Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Vest, Centrul Regional „Europe Direct" Transilvania de Nord, în parteneriat cu Centrul „Europe Direct Bistriţa, Centrul „Europe Direct" Maramureş.

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite