Primăria Bistriţa mai acordă un răgaz celor care nu şi-au asigurat locuinţele

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bistriţenii care nu vor avea casele asigurate  în 15 iulie nu vor fi amendaţi. Pentru că nu şi-a asigurat încă cele câteva sute locuinţe pe care este proprietară municipalitatea le mai acordă timp şi celorlalţi proprietari

Proprietarii tuturor locuinţelor sunt obligaţi să-şi asigure casele până în 15 iulie 2011, ultimul termen acordat de guvern, după ce iniţial data limită fusese fixată în 15 ianuarie. Primăriile sunt cele care trebuie să-i sancţioneze pe proprietarii care n-au făcut-o, iar verificarea va putea fi făcută relativ uşor, bazele de date urmând să fie afişate pe site-ul asiguratorilor.

Încurajări în loc de amenzi

Bistriţenii care nu s-au grăbit cu asigurarea nu riscă însă să fie amendaţi nici după data de 15 iulie. Primarul Bistriţei, Ovidiu Creţu spune că deocamdată, după termenul limită proprietarii de case vor fi încurajaţi să-şi facă asigurarea: „toată lumea trebuie să-şi facă, dar deocamdată nu vor fi date amenzi. Îi încurajăm să-şi facă asigurarea", explică primarul Creţu.

Nici municipalitatea nu şi-a asigurat însă propriile locuinţe şi primul pas va fi o suplimentare de buget: „Am crezut că va mai fi o amânare, pentru că termenul limită a fost amânat de mai multe ori. Va fi prinsă suma necesară celor 700 de locuinţe pe care le avem în proprietate la rectificarea din luna iulie", explică Vasile Marina, directorul Direcţiei de Patrimoniu a Primăriei Bistriţa. Şeful de la Spaţiu Locativ mai spune că decizia alocării de bani pentru asigurări nu a fost luată din timp, pentru că s-a crezut iniţial că obligaţia asigurării locuinţelor va reveni chiriaşilor. „noi va trebui să le asigurăm şi nici măcar nu vom putea negocia preţurile, pentru că legea este rigidă"., mai spune Marina.

Sute de poliţe zilnic

Bistriţenii se grăbesc să-şi încheie asigurări de locuinţe şi zilnic asiguratorii încheie, numai în judeţ sute de poliţe: „Ieri am încheiat 490, cu o zi înainte 500. Brokerii noştri şi agenţii sunt în campanie pe asigurările de locuinţe", spune Mircea Mocodean, directorul de la Astra Asigurări Bistriţa. Pentru că pe piaţă concurenţa e mare, asiguratorii se întrec în facilităţi: „peste cele trei riscuri obligatorii asigurate, noi oferim poliţele facultative la acelaşi preţ cu încă alte riscuri: de trăznet, fenomene atmosferice plus furturi", mai spune Mocodean. Chiar şi chiriaşii din ANL-uri şi-au făcut asigurări, fără să ştie că legea îl obligă pe proprietar să încheie asigurarea: „Au fost clienţi din ANL-uri care au venit la noi pentru asigurarea la maşină şi au încheiat şi poliţe pentru apartamente", spune Mocodean

Preţul unei poliţe de asigurare a locuinţei este între 10 şi 20 de euro în funcţie de materialele din care este confecţionată locuinţa.

Bistriţa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite