Bistrita: Nadia Mihali: În sport e nevoie de motivaţie, nu de bani- Portret
0
Când s-a apucat de sport, era recompensată doar cu o pereche de pantofi sport sau un costum de training, însă era destul pentru a fi motivată să câştige
Nadia Mihali a făcut aproape zece ani de atletism, în care a dus Bistriţei vreo 50 de medalii, dintre care aurul la europene şi două medalii de argint la mondiale. La fel ca Gabi Szabo, a fost descoperită la o competiţie de cros şcolar. Avea nouă ani şi a fost luată în echipa antrenorului Ioan Zanca, cel care i-a fost maestru până la 20 de ani, când a alergat în ultima ei competiţie.
Nu s-a jucat niciodată cu păpuşile
Viaţa de sportiv de performanţă nu a fost uşoară, dar Nadia era deja pregătită pentru lucruri „dure“ încă din copilărie. „Am fost întotdeauna foarte băieţoasă şi rebelă. Mă jucam numai cu băieţii, cu fetele nu. Nu eram interesată de păpuşi, mai degrabă de cornete şi ţevi“, îşi aminteşte Nadia. Dar a face sport de performanţă nu a însemnat numai antrenamente solicitante, ci şi multă disciplină. „Viaţa sportivă m-a învăţat în primul rând să fiu mai ordonată. Discoteci, chefuri, dinastea nu existau. Odihnă şi antrenament. Atât. Dar nu mi s-a părut nimic greu pentru că am făcut-o din plăcere“, spune fosta sportivă.
Rezistentă la curse lungi
Lucrul prin care s-a remarcat Nadia Mihali, pe atunci, Nadia Sângeorzan, a fost rezistenţa ei al cursele lungi. „Eu am alergat probe lungi, 10 000 de metri, semimaraton. La început, am făcut distanţe mici, 3000, 5000 de metri. Dar antrenorul meu a observat că am rezistenţă şi îmi revin foarte repede după probele lungi“, povesteşte Nadia. A fost rezistentă nu numai la cursele lungi, ci şi la accidentări. Se pregătea pentru o competiţie importantă la europene şi se antrena pentru alergare prin pădure. A dat peste un buştean şi şi-a luxat piciorul. „Am ascuns asta până după cursă, am câştigat cursa şi apoi am căzut. Nici nu am mai putut să mă mai încalţ. Mi s-a spus să am grijă, să nu merge pe teren accidentat şi eu tocmai asta am făcut. Dacă se afla, mă alegeam cu o ceartă şi nu mai intram în competiţie. După ce s-a afalt, m-au certat puţin, am făcut fizioterapie şi mi-a trecut“, îşi aminteşte competitoarea.
A lăsat sportul pentru viaţa de familie
Cinci ani la rând, s-a clasat printre primii zece sportivi ai judeţului, iar în ultimul an de activitate sportivă a fost pe podium. La 20 de ani, a alergat ultima cursă, după care s-a căsătorit cu Lucian, actualul ei soţ, pe care l-a întâlnit tocmai de Ziua Femeii. „Cred că m-a plăcut pentru că eram o fire deschisă, pusă pe glume şi pe şotii“, spune Nadia. Au împreună o fetiţă de şase ani, Georgiana şi o viaţă de familie de care Nadia este foarte mulţumită. Consideră că viaţa unui om fără familie, fără un copil, nu are sens de la o anumită vârstă.
Întrebări şi răspunsuri
Pentru ce concurează un sportiv, pentru recompensă sau pentru propria lui satisfacţie?
Eu pentru simpla mea satisfacţie am concurat, că nu se dădeau atunci foarte mulţi bani pentru asta. Astăzi, cred că sportivii concurează doar pentru bani. Au scăzut foarte mult valorile în sport, şi în atletism, şi în fotbal şi peste tot.
De ce are nevoie sportul din România?
De mai multă motivaţie, că atunci o să vină şi banii. Înainte, nu erau atâtea posibilităţi. Îţi dădea o pereche de adidaşi şi un training, şi ale, numai dacă erai campion. Azi, la mondiale sunt numai sportivi de vârsta mea. Unde e tineretul?
Ce-i place
Îi place să iasă cu rolele sau cu patinele, împreună cu fiica sa, Georgiana. Îi place să facă plimbări în parc sau să meargă la o cofetărie cu familia. Este operator test la o firmă şi colegii ei îi fac munca mai plăcută.
Ce nu-i place
Nu-i plac oamenii făţarnici. Nu agreează publicaţiile de scandal. Emisiunea lui Mărunţă este un lucru care îi displace, pentru că oamenii sunt aduşi acolo ca să se certe între ei.
NĂSCUT: 23 octombrie, 1976
EDUCAŢIE:Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, Cluj
FAMILIE: Căsătorită, are o fetiţă
Se încarcă comentariile...
