Pietonalul devine „Orăşelul Copiilor“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Primul brad a fost amenajat în această dimineaţă
Primul brad a fost amenajat în această dimineaţă

„Orăşelul Copiilor" se mută, anul acesta, din parcul Muncipal pe Pietonalul Liviu Rebreanu. Inaugurarea luminilor feerice şi a instalaţiilor de pe brazii de Crăciun va avea loc duminică, de Moş Nicolae

Anul acesta, „Orăşelul Copiilor" se mută în inima Bistriţei. Pe Pietonalul Liviu Rebreanu se vor amenaja zece brazi de Crăciun, multe ghirlande cu lumini, dar şi un spaţiu special pentru plimbările cu trenuleţul. Deschiderea oficială, cadourile de Moş Nicolae şi surprizele pentru cei mici sunt programate pentru duminică după-masa.

Primul brad împodobit azi

Pregătirile pentru inaugurarea de dumincă au început încă de ieri. Atunci au fost aduse chişcuri de lemn, unde comercinaţii vor putea vinde cafea, ceai sau vin fiert, dar şi diverse articole decorative de Sărbători. Astăzi, câţiva muncitori ai Direcţiei de Servicii Publice lucrau la împodobirea primului brad din cei zece, care vor orna pietonalul. „Deschiderea oficială va avea loc la ora 15.30. Apoi este prevăzut un spectacol de păpuşi pentru copii. La 16.00, vine Moş Nicoale pentru copiii, iar la 16.30 se aprind luminile feerice", a spus primarul Ovidiu Creţu. Seara va continua cu un specatcol de colinde.

Daruri pentru copiii cuminţi

Moş Nicolae va fi prezent şi el duminică, pe Pietonal, şi va împărţi fructe şi dulciuri pentru toţi copiii cuminţi. De asemenea, cei care vor dori să facă un tur prin „Orăşelul Copiilor", vor putea să se plimbe cu trenuleţul. „Încercăm să aducem şi un trenuleţ turistic şi pentru adulţi, nu numai pentru copii. Din păcate, au fost nişte problem cu firma care trebuia să îl aducă şi o să mai întârzie puţin", a mai spus primarul. Pentru amenjarea din zona pietonală, municipalitatea a alocat în bugetul local suma de 9.000 de lei.

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite