Pasajele istorice ale Bistriţei vor intra în reabilitare în 2010

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Proiectul costă 10 milioane de euro iar finanţarea va fi asigurată din fonduri structurale. Reabilitarea pasajelor alături de a altor clădiri istorice ar putea transforma zona istorică a Bistriţei pentru următorii doi ani într-un şantier

Primăria Bistriţei va reabilita căile de comunicare din vechiul burg cu bani de la Uniunea Europeană. Un proiect depus în cursul acestui an de municipalitate la Agenţia de Dezvoltare Nord Vest, axat pe regenerarea Centrului istoric urban va asigura finanţarea reabilitării pasajelor istorice. Deşi oficial, proiectul este încă în evaluare, primarul Bistriţei, Ovidiu Creţu spune că  acesta este ca şi aprobat : „am informaţii, pe surse dacă pot să spun aşa, că finanţarea va fi aprobată. Anul viitor vom fi chemaţi la semnarea contractului iar până în vară vor avea loc licitaţiile de atribuire a lucrărilor" , apreciază acesta. 

Străzi degradate

Municipalitatea caută de multă vreme o soluţie arhitectonică dar şi  financiară pentru punerea  în valoare a străduţelor de legătură din vechiul burg. Împărţite pe trei axe care fac legătura între Bulevardul Republicii şi strada Vasile Alecsandri cele 20 de pasaje se află de multă vreme într-o stare avansată de degradare şi orice altă încercare a Primăriei de a le reabilita a fost sortită eşecului. A contribuit la aceasta şi faptul că zidurile multora dintre aceste pasaje sunt de fapt pereţii unor locuinţe private, iar forma de proprietate a fost cea care a împiedicat până acum includerea acestora în proiecte.  Planul integrat de dezvoltare urbană în care au fost incluse şi reabilitarea pasajelor a făcut ca proiectul să fie eligibil, explică primarul. „După reabilitarea acestor pasaje denumite Axa Coroanei, Axa Artelor și Axa Breslelor, caracteristice Bistriței medievale se va obţine unificarea întregului Centru Istoric şi va fi facilitat accesul la  principalele monumente istorice din Bistrița și, nu în ultimul rând, la conservarea și promovarea lor ca obiective cultural-turistice reprezentative pentru Municipiul Bistrița", este concluzia proiectului prin care municipalitatea bistriţeană a cerut finanţarea.  

Reabilitarea pasajelor istorice este doar o parte a unui aşa numit Plan Integrat pentru Dezvoltarea Urbană a municipiului Bistriţa pentru care municipalitatea a cerut finanţare. Din pachetul de proiecte mai face parte reabilitarea Parcului municipal, a Casei de Cultură George Coşbuc şi a Clădirii Centrului pentru Tineret, o clădire istorică de pe Pietonal, precum şi Centrului de Artă Tradiţională „Casa cu Lei".

Bistriţa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite