Ovidiu Danci a fost balerin de top la Munchen

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ovidiu Danci
Ovidiu Danci

Tânărul bistriţean, care dansează de aproape două decenii, a fost prim-balerin în „Spărgătorul de Nuci", jucat pe scena Teatrului de Balet din  Regensburg, Germania.

Ovidiu Danci simte ritmul muzicii până în măduva oaselor şi reuşeşte să se exprime cel mai bine pe scenă, în spectacole de balet ori în musical-uri. Dansează de când se ştie, iar mama lui a fost prima care i-a remarcat talentul artistic. Ea a fost cea care l-a înscris pe Ovidiu la Liceul de Coregrafie „Octavian Stroe" din Cluj-Napoca, încă din clasa a IV-a. „Mama mea îmi zice că dansam mereu prin casă", spune Ovidiu. Viaţa la Cluj l-a privat de copilărie, dar l-a întărit şi i-a dat încredere în propriile forţe. Pe clasa a VII-a avea să renunţe la şcoala de la Cluj şi să se întoarcă la Bistriţa pentru o perioadă de aproape doi ani de zile, din cauză că şi-a rupt piciorul. „Nu am vrut să renunţ de tot la dans, pentru că îmi plăcea foarte mult. Ca să pot continua cu baletul, m-am decis să dau admitere la Liceul de Artă Octav Băncilă din Iaşi", îşi aminteşte tânărul. Decizia a fost una bună, dat fiind faptul că, după un an de şcoală la Iaşi, Ovidiu Danci a luat primul loc la Olimpiada Naţională de Coregrafie. „A fost primul meu premiu câştigat şi am avut o tonă de emoţii",  povesteşte bistriţeanul.

Oferte peste oferte pentru talentatul Ovidiu

După ce a devenit cel mai bun dansator din România, lui Ovidiu i s-a oferit şansa să urmeze cursurile liceului de Coregrafie din Bucureşti. A aceeptat, pentru că a fost conştient că numai din capitală ar avea şanse să obţină o bursă de studii în străinătate, în domeniul său. „La Bucureşti am avut multe de învăţat de la Corina Dumitrescu, prim-balerină a Operei Naţionale. Imediat după absolvirea liceului am reuşit să mă angajez direct, ca solist la Teatrul de Balet Oleg Danovski din Constanţa", mai povesteşte tânărul. A lucrat opt luni de zile la Constanţa, după care, în timpul unui turneu internaţional cu ansamblul de balet, s-a prezentat în Germania la o audiţie a Academiei de Muzică şi Teatru din Munchen. „Am fost declarat admis la Academie ş am reuşit să obţin şi o  bursă importantă. L-am avut maistru pe marele coregraf Alexander Prokofiev. El a fost cel care a scos untul din mine şi bine a făcut. Prin mâinile lui au trecut cele mai multe dintre starurile baletului internaţional", subliniază Ovidiu. După terminarea studiilor, care au durat patru ani de zile, bistriţeanul s-a angajat la Opera din Munchen, unde a jucat în sute de spectacole. „Am dansat în «Lacul Lebedelor», iar costumele de scenă de cele mai multe ori purtat semnătura unor designeri celebri ca Valentino, Gucci sau Christian Dior", mărturiseşte tânărul. Cea mai importantă reprezentare a sa a fost cea în care a fost prim-balerin în «Spărgătorul de nuci», interpretat pe scena Teatrului de Balet din  Regensburg.

A cochetat cu televiziunea

Munca în televiziune nu îi este străină tânărului de doar 29 de ani din Bistriţa. A reuşit să fie ales să joace în serialul românesc „Un pas înainte", iar în producţia „Om bogat, om sărac" i s-a oferit să aibă un rol principal. Acum, Ovidiu se pregăteşte pentru o audiţie importantă ce va avea loc în primăvară şi intenţionează să mai danseze pentru cel puţin 10 ani de zile de-acum încolo.

Întrebare şi răspuns:

Care este cea mai mare dorinţă a ta?

O.D. Mi-aş dori o colaborare cu Pedro Almodóvar, pentru că a fost primul mare regizor din lume care a adus în prim plan problema copiilor maltrataţi sexual, în contextul strictului catolicism spaniol.

Ce-i place: I-ar place să îşi deschidă prima şcoală de dans din Bistriţa. Se bucură atunci când oamenii îl felicită pentru spectacolul oferit. Consideră că atuul lui este deschiderea  fantastică şi picioarele puternice.

Ce nu-i place: Nu îi place statutul pe care îl au artiştii în România şi lipsa valorilor de la noi. Urăşte mizeria de la Opera Română, referitor la faptul că nu se investesc bani în suficienţi în spectacole

Profil:

Data naşterii: 17 mai 1981, Bistriţa

Studii: A absolvit Academia de Muzică şi Teatru din Munchen

Ocupaţie: balerin

Stare civilă: necăsătorit

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite